Cresc tensiunile în cadrul coaliției de guvernare

Senatoarea PNL a mai precizat că în contextul actual, dialogul cu populația este foarte important.

”A crescut puţin temperatura pentru că, pe măsură ce s-a apropiat termenul pentru rotaţia premierilor, s-a suprapus şi această grevă mare în sistemul de Educaţie, evident că tensiunea a crescut, nivelul discuţiilor apăsate a crescut.

Dar cred că este exclusiv o problemă de termen scurt şi am convingerea că liderii coaliţiei vor găsi cadenţa aceea potrivită oamenilor de stat, care să comunice eficient cu populaţia, atunci când este necesar.

Fără dialog nu vor face nimic, motiv pentru care consider că trebuie accentuat acum dialogul cu populaţia afectată de diverse măsuri sau impactată de diverse măsuri ale Guvernului”, a declarat aceasta la TVR Info.

Alina Gorghiu a vorbit, de asemenea, despre disputele dintre politicienii din partidele care formează coaliţia de guvernare.

”Dacă se va răspunde la genul acesta de declaraţii dintr-o parte în alta, vom intra într-o spirală care e mai puţin important că afectează coaliţia, cel mai important e că va afecta imaginea coaliţiei. Dacă afectezi imaginea ta în ochii publicului, care se aşteaptă de la tine să fiii o coaliţie serioasă, atunci ajungi să guvernezi degeaba”, a spus ea.

Rotativa guvernamentală se va face după ce se va rezolva greva din educație

Președintele Senatului a precizat tot marți, 30 mai, că rotativa guvernamentală se va face în momentul în care se va putea face, principala prioritate fiind depăşirea grevei din educaţie.

”Se va face în momentul în care se va putea face, responsabil acum este ca prioritatea zero să fie depăşirea grevei din educaţie şi stabilizarea acestui sector pentru că repet sunt o grămadă de elevi şi de părinţi care astăzi au de suferit. După ce se va stabiliza situaţia din sectorul educaţie sunt sigură că se vor lua şi deciziile politice”, a declarat aceasta.

”Protocolul este în continuare, această rotaţie la nivel guvernamental e o realitate care se va petrece”, a mai spus Alina Gorghiu, adăugând că cel mai important lucru este să nu existe probleme legate de programul de guvernare, de proiectele asumate ca reforme în PNRR, priorităţile parlamentare.

”Nu voi face niciun fel de remarcă cu privire la fuga unora sau a altora pentru că eu nu cred că în termenii aceştia trebuie pusă problema dar da, rămânerea premierului în continuare la Palatul Victoria este un gest de responsabilitate şi de asumare.

Domnia sa a rămas să rezolve o problemă stringentă pentru sectorul educaţiei iar lucrul acesta va fi făcut sper eu în scurt timp, să nu mai aveam această situaţie în educaţie şi sper ca lucrurile să revină pe făgaşul normal. Asta nu înseamnă că legea salarizării nu trebuie să fie de urgenţă elaborată, discutată, pusă în discuţie cu partenerii sociali, pusă în transparenţă decizională pentru că suntem în întârziere”, a mai spus ea.