Alertă meteo pe șosele. CNAIR avertizează asupra fenomenului de „freezing rain”. Ce trebuie să facă șoferii

Alertă meteo pe șosele. CNAIR avertizează asupra fenomenului de „freezing rain”. Ce trebuie să facă șoferii

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Alexandra Iana la 2 ianuarie 2026, 17:34

Șoferii sunt avertizați să circule cu maximă prudență pe mai multe drumuri din Oltenia, unde se manifestă ploaia înghețată. Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere atrage atenția că fenomenul este extrem de periculos și poate provoca accidente chiar și la viteze reduse.

Fenomen extrem de periculos pentru trafic

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis, printr-un mesaj public, că ploaia înghețată afectează mai multe zone din Oltenia, creând condiții dificile de circulație.

„ATENŢIE – FREEZING RAIN (ploaie îngheţată), fenomen meteo deosebit de periculos. Mai multe zone din Oltenia. Freezing rain este unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo pentru trafic. Ploaia îngheaţă instantaneu la contactul cu carosabilul rece şi formează un strat de gheaţă invizibil, extrem de alunecos”, avertizează CNAIR.

Potrivit specialiștilor, acest tip de precipitații transformă rapid carosabilul într-o suprafață extrem de alunecoasă, greu de anticipat de către conducătorii auto.

Riscuri majore pe drumurile afectate

Compania enumeră principalele pericole generate de ploaia înghețată:

carosabil de tip „oglindă”, dificil de observat;
aderență aproape inexistentă;
distanță de frânare considerabil mai mare;
risc ridicat de derapaje și accidente, inclusiv la viteze mici.
Recomandări pentru șoferi

Pentru a reduce riscurile, CNAIR le recomandă conducătorilor auto:

să reducă viteza la minimum;
să păstreze o distanță mare față de celelalte vehicule;
să evite frânările și manevrele bruște;
să folosească frâna de motor;
să evite deplasările neesențiale;
să manifeste atenție sporită pe poduri, pasaje, viaducte și în zonele umbrite.
Intervenții limitate în condiții de freezing rain
Drumarii acționează continuu cu utilaje și material antiderapant, însă CNAIR subliniază că, în cazul acestui fenomen, eficiența intervențiilor este limitată.

„Important: acest fenomen nu permite acţionare preventivă – gheaţa se depune peste materialul antiderapant, formând un pod de gheaţă. Dacă sunteţi surprinşi în trafic, opriţi în siguranţă în afara părţii carosabile şi aşteptaţi intervenţia utilajelor”, mai transmite compania.

Autoritățile le recomandă șoferilor să urmărească informările oficiale și să își adapteze deplasările în funcție de evoluția condițiilor meteo.

Ce este și cum se produce fenomenul de freezing rain

Freezing rain nu este, în esență, ploaie obișnuită. Fenomenul pornește de la precipitații solide – zăpadă, lapoviță sau, în cazuri mai rare, grindină. În timpul căderii, acestea pot traversa un strat de aer mai cald, unde se topesc și se transformă în ploaie. Ulterior, picăturile întâlnesc un al doilea front atmosferic, mult mai rece, care le răcește rapid până aproape de punctul de îngheț.

Când această ploaie suprarăcită ajunge pe suprafețe precum șoselele, trotuarele, mașinile sau alte obiecte, îngheață instantaneu. Rezultatul este un strat de gheață perfect neted, transparent și extrem de alunecos, dificil de observat cu ochiul liber. În aceste condiții, deplasarea – fie pe jos, fie cu automobilul – devine aproape imposibilă.

De ce este freezing rain atât de periculos

Specialiștii atrag atenția că acest fenomen este mai periculos decât ninsoarea clasică. Gheața formată este invizibilă de la volan, ceea ce îi poate induce în eroare chiar și pe șoferii experimentați. Chiar și atunci când meteorologii anunță din timp fenomenul, iar autoritățile încearcă să intervină, eficiența măsurilor este limitată: nisipul și substanțele antiderapante pot fi spălate rapid, lăsând carosabilul pregătit pentru formarea unui nou strat de gheață.

În situații extreme, freezing rain poate paraliza nu doar traficul rutier, ci și transportul aerian, feroviar sau circulația tramvaielor. De asemenea, poate produce pagube semnificative în mediul urban și rural: crengile copacilor se pot rupe sub greutatea gheții, iar rețelele de distribuție a energiei electrice pot fi grav afectate.

Cum ne protejăm în timpul freezing rain

Autoritățile recomandă, în primul rând, evitarea deplasărilor, mai ales cu autoturismul, dacă nu sunt absolut necesare. Freezing rain este considerat cel mai periculos fenomen pentru trafic.

Dacă deplasarea nu poate fi amânată, este esențial:

să existe suficient combustibil în rezervor;
anvelopele de iarnă să fie în stare foarte bună;
toate farurile să funcționeze corespunzător;
lichidul pentru spălarea parbrizului să fie la un nivel adecvat.
Pentru pietoni, se recomandă evitarea încălțămintei cu talpă netedă. Bocancii sau încălțămintea cu talpă aderentă sunt cea mai sigură opțiune în astfel de condiții. Plimbările în aer liber ar trebui amânate până la îmbunătățirea vremii, pentru a reduce riscul de accidentare.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.