Alertă meteo în România. Bucureștiul, sub cod portocaliu de ploi torențiale. S-a emis RO-Alert. Inundații și intervenții de urgență în mai multe județe
SURSA FOTO: Dreamstime
Ploile torențiale au provocat probleme în mai multe zone ale țării, miercuri dimineață. Capitala a intrat sub avertizare nowcasting cod portocaliu, însoțită de un mesaj RO-Alert, în timp ce în Prahova și Dâmbovița autoritățile se confruntă cu inundații și intervenții de amploare. Furtunile au produs pagube și în Dolj, iar locuitorii din Bușteni rămân în stare de alertă după viiturile devastatoare din ultimele zile.
Alertă meteo în București. Cod portocaliu de ploi torențiale și mesaj RO-Alert
Capitala s-a aflat miercuri dimineață sub incidența unei avertizări meteorologice nowcasting de cod portocaliu, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), după ce o furtună puternică a lovit orașul încă din primele ore ale zilei.
Potrivit meteorologilor, până la ora 08:30 erau prognozate averse torențiale care puteau cumula între 25 și 40 de litri pe metru pătrat, însoțite de frecvente descărcări electrice.
Ploaia torențială a început în jurul orei 07:30, iar aproximativ 20 de minute mai târziu autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației. Locuitorii Capitalei au fost îndemnați să evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare și să se adăpostească până la trecerea fenomenelor periculoase.
Cod roșu de inundații în Prahova și Dâmbovița. Pompierii intervin în mai multe localități
În paralel cu avertizările meteo, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis încă de marți seară un cod roșu de inundații pentru cursuri de apă din județele Prahova și Dâmbovița.
Ploile abundente din timpul nopții au provocat revărsări și acumulări importante de apă, iar pompierii au intervenit încă de la primele ore ale dimineții pentru evacuarea apei din locuințe, curți și gospodării.
Printre cele mai afectate localități se numără Păulești și Filipeștii de Târg, unde apele au inundat curțile oamenilor. În unele zone, echipele de intervenție au fost nevoite să spargă garduri pentru a crea breșe prin care apa să poată fi evacuată mai rapid.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a anunțat că intervențiile se desfășoară simultan în mai multe localități.
„Astfel, în Filipeştii de Târg, pe strada Republicii, intervin pompierii Gărzii de Intervenţie Băicoi, iar în Filipeştii de Pădure, pe strada Gării, acţionează pompieri din cadrul ISU Dâmboviţa – Detaşamentul Moreni, în sprijinul colegilor prahoveni. Totodată, în Păuleşti, pe strada Genţianei, intervin pompierii Detaşamentului 1 Ploieşti. Situaţii similare sunt înregistrate şi în Blejoi, pe strada Nicolae Iorga, unde acţionează Garda de Intervenţie Urlaţi”, arată sursa citată.
Autoritățile au precizat că intervențiile sunt în desfășurare și că, până în prezent, nu au fost raportate victime.
În același timp, hidrologii au extins avertizările și au instituit cod roșu și pe afluenții râului Provița. Populația din zonele vizate a fost avertizată prin intermediul mesajelor RO-Alert cu privire la riscul producerii unor viituri rapide și inundații.
Furtunile au provocat pagube și în Dolj. Copaci doborâți și străzi inundate
Fenomenele meteorologice severe au afectat și județul Dolj, unde furtunile de cod portocaliu au produs numeroase pagube.
În municipiul Craiova, rafalele puternice de vânt au doborât mai mulți copaci peste autoturisme, au smuls acoperișuri de pe clădiri și au transformat numeroase străzi în adevărate lacuri, îngreunând circulația și provocând dificultăți atât șoferilor, cât și pietonilor.
Autoritățile locale au intervenit pentru îndepărtarea arborilor căzuți și pentru limitarea efectelor produse de vremea extremă.
Locuitorii din Bușteni se tem de noi viituri
Situația rămâne tensionată și în zona Bușteni, unde oamenii încearcă încă să își refacă gospodăriile după viiturile violente din ultimele zile.
O nouă avertizare hidrologică de cod roșu i-a readus pe locuitori în stare de alertă. Mulți dintre ei spun că nici nu au reușit să curețe mâlul și deșeurile aduse de inundațiile anterioare, iar acum se tem că o nouă viitură le-ar putea distruge ceea ce a mai rămas din locuințe și gospodării.
În mai multe zone afectate de precipitațiile abundente, autoritățile monitorizează permanent evoluția debitelor râurilor și sunt pregătite să intervină în cazul în care situația se agravează. Meteorologii și hidrologii avertizează că instabilitatea atmosferică se poate menține și în următoarele ore, motiv pentru care populația este sfătuită să urmărească informările oficiale și să respecte recomandările autorităților.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.







Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.