Alertă în România. Armata a ridicat două aeronave de luptă. MApN: Federația Rusă a lansat noi atacuri aeriene

Alertă în România. Armata a ridicat două aeronave de luptă. MApN: Federația Rusă a lansat noi atacuri aeriene

SURSA FOTO: news.ro -drona

Publicat de Alexandra Iana la 25 februarie 2026, 21:00

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat miercuri seară activarea procedurilor de poliție aeriană, după ce radarele au semnalat prezența unei drone în zona adiacentă spațiului aerian românesc. Două aeronave F-16 dislocate la Baza Aeriană Fetești au fost ridicate în aer, iar populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert.

MApN: drona „a intrat pentru scurt timp” în spațiul aerian național

Potrivit comunicatului transmis de minister, situația a apărut în contextul unor noi atacuri lansate de Federația Rusă asupra porturilor ucrainene de la Dunăre:

„Miercuri, 25 februarie, Federația Rusă a lansat noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Radarele MApN au semnalat prezența unei drone în zona adiacentă spațiului aerian național, ceea ce a determinat activarea preventivă a sistemelor de apărare antiaeriană, iar în jurul orei 17.50, două aeronave F-16 dislocate în Baza Aeriană Feteşti au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliţie aeriană”.

MApN a precizat ulterior traiectoria vehiculului aerian fără pilot:

„La ora 18.07 a fost emis un mesaj RO-alert pentru populația din nordul județului Tulcea. Vehiculul aerian fără pilot a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național, în zona localității Sfântu Gheorghe, fără să fi fost pusă în pericol viața oamenilor, și l-a părăsit la nord de Sulina, evoluând doar deasupra apelor teritoriale”.

RO-Alert în Tulcea: populația, îndemnată la calm și adăpostire

Locuitorii din nordul, estul și centrul județului Tulcea au primit, după ora 18:00, un mesaj RO-Alert. Autoritățile au recomandat păstrarea calmului și adăpostirea în spații sigure:

„În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta a explicat că alerta transmisă populației a fost una de informare:

„Mesajul transmis este unul în primul rând de informare a populației aflată în zona de graniță cu Ucraina prin care i se aduce la cunoștință despre faptul că, în urma conflictului armat de pe teritoriul ucrainean și a monitorizării făcute de către structurile statului român cu rol de apărare, există posibilitatea ca din spațiul aerian să cadă obiecte”.

Starea de alertă a încetat la ora 18:47. În intervalul respectiv au fost înregistrate patru apeluri la 112, persoanele solicitând informații suplimentare.

Ministerul Apărării a anunțat că măsurile de alertă au fost ridicate în jurul orei 18:45 și că nu au fost descoperite fragmente de dronă pe teritoriul național.

Reacția MApN: condamnare fermă a atacurilor Rusiei

La finalul comunicatului, reprezentanții instituției au transmis un mesaj de condamnare:

„Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, acțiuni care reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare la adresa securității regionale”.

Datele oficiale arată că, începând cu 5 septembrie 2023 și până la 17 ianuarie 2025, pe teritoriul României au fost semnalate 12 situații în care au fost ridicate fragmente de dronă. Cele mai multe dintre acestea – 11 cazuri – au fost înregistrate în județul Tulcea, inclusiv în zona Plauru, comuna Ceatalchioi.

Evenimentul de miercuri se înscrie în seria alertelor generate de conflictul din Ucraina, în special în zonele de frontieră de la Dunăre și Marea Neagră.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.