Ali Larijani a acuzat Washingtonul că a lovit în inima poporului iranian şi a avertizat că răspunsul va fi similar, afirmând că reacţia forţelor armate iraniene va fi mult mai puternică. El a transmis că Statele Unite nu pot ataca şi apoi să evite consecinţele, subliniind că represaliile vor viza atât SUA, cât şi Israelul, conform CNN.

Ali Larijani promite represalii dure împotriva SUA și Israelului

Considerat unul dintre principalii decidenţi ai Republicii Islamice şi fost consilier principal al lui Ali Khamenei, Larijani a anunţat că în scurt timp va fi instituită o structură de conducere temporară, alcătuită din preşedinte şi şeful sistemului judiciar, pentru a gestiona perioada de tranziţie.

„Americanii au înjunghiat poporul iranian în inimă şi noi îi vom înjunghia în inimă. (…) Reacţia forţelor noastre armate va fi mult mai puternică. Trebuie să ştie că nu pot pur şi simplu să lovească şi să fugă”, a declarat Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

Ali Khamenei
Ali Khamenei

Teheranul a transmis liderilor din regiune că nu doreşte un război cu statele vecine

Oficialul iranian a precizat că Teheranul a transmis liderilor din regiune că nu doreşte un război cu statele vecine, însă va continua să lovească bazele americane din ţările din Orientul Mijlociu. El a insistat că americanii nu pot intimida naţiunea iraniană.

„Trebuie să se înţeleagă odată pentru totdeauna că americanii nu pot intimida naţiunea iraniană”, a mai spus Ali Larijani.

În acelaşi interviu difuzat la televiziunea de stat, Larijani a avertizat grupurile secesioniste că vor avea de înfruntat o reacţie dură dacă vor încerca să acţioneze. Totodată, a făcut apel la unitate internă, afirmând că orice tentativă de divizare a Iranului nu va fi tolerată.

„Grupurile care încearcă să divizeze Iranul trebuie să ştie că nu vom tolera acest lucru”, a completat secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională din Iran.

Ali Larijani a ocupat funcţia de preşedinte al Parlamentului iranian în perioada 2008-2020, consolidându-şi poziţia ca una dintre figurile centrale ale establishmentului politic de la Teheran.

Iranul s-a pregătit pentru toate scenariile

Preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Iranul s-a pregătit pentru toate scenariile, inclusiv pentru moartea liderului suprem Ali Khamenei. Afirmaţia a fost făcută duminică într-un videoclip difuzat la televiziunea de stat, în care Ghalibaf a subliniat că autorităţile iraniene au anticipat situaţii de criză şi au luat în considerare toate opţiunile posibile.

„Ne-am pregătit pentru aceste momente şi am luat în considerare toate scenariile”, a declarat Mohammad Bagher Ghalibaf într-un videoclip difuzat la televiziunea de stat.

Oficialul iranian a transmis totodată că preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au depăşit limitele considerate linii roşii de Teheran şi că vor suporta consecinţele.

În replică, Donald Trump a publicat un mesaj pe platforma sa socială, Truth Social, avertizând că Iranul ar putea lovi „mai puternic ca niciodată” și că Statele Unite vor răspunde „cu o forţă nemaiîntâlnită”, la o zi după confirmarea decesului ayatollahului Khamenei.