Alergia la ambrozie poate afecta și ce mănânci. Unele alimente pot declanșa reacții neașteptate
SURSA FOTO: Dreamstime-Ambrozie
Alergia la ambrozie nu se manifestă întotdeauna doar prin strănut, nas înfundat sau ochi iritați. În unele cazuri, sistemul imunitar poate confunda anumite proteine din fructe, legume, semințe sau condimente cu cele din polen, iar consumul unor alimente obișnuite poate provoca simptome alergice.
De la nas înfundat și mâncărimi la simptome care afectează viața de zi cu zi
Pentru persoanele sensibile la ambrozie, perioada în care planta eliberează polen poate deveni dificilă. Simptomele pot afecta somnul, capacitatea de concentrare și activitatea profesională.
O femeie povestește că soțul său se confruntă cu alergia la ambrozie de aproximativ zece ani, potrivit Observator News.
„Greu, sincer, și pentru cei din jurul lui. Dacă strănută toată ziua, e tot timpul cu nasul înfundat, tragedie, pentru că oricum și dacă folosești din astea de nas, chiar și cu antihistaminic, degeaba”, spune aceasta.
În urmă cu patru ani, bărbatul a devenit alergic și la crustacee, iar simptomele sale s-au accentuat în timp.
Situații semănătoare sunt destul de dese. O femeie a ajuns la medic după apariția unor simptome severe.
„Mâncărimi ale ochilor, nas înfundat, secreții ale ochilor și îmi afectează foarte mult calitatea vieții. Somnul, randamentul la muncă, mai ales acum în perioada aceasta când este sezonul”, explică ea.
De ce unele persoane alergice la ambrozie pot reacționa și la alimente
Alergologii explică faptul că anumite componente din fructe și legume seamănă cu cele pe care sistemul imunitar le identifică în polenul de ambrozie.
„În compoziția legumelor și fructelor există particule asemănătoare pe care sistemul imunitar le confundă, le recunoaște ca fiind identice cu celelalte și reacționează printr-o reacție imunologică exagerată”, explică alergologul Poliana Leru.
Printre alimentele menționate se numără pepenele, bananele, castraveții și dovleceii. Reacții pot apărea și în cazul unor condimente precum oregano, coriandru sau piper, dar și în cazul semințelor de floarea-soarelui.
Asta nu înseamnă că toate persoanele alergice la ambrozie trebuie să renunțe la aceste alimente. Problema apare atunci când organismul dezvoltă o reacție și la proteinele respective.
Reacțiile pot merge de la mâncărime până la simptome severe
Manifestările provocate de această reacție încrucișată pot avea intensități diferite.
„Tumefiere, senzație de prurit, mâncărime, jenă, uneori și dificultate de înghițire, pot fi și manifestări de tip cu hipotensiune, cu tahicardie, cu stare de rău, care pot să fie asimilate cu debutul unei reacții anafilactice”, avertizează Poliana Leru.
Alergia la ambrozie poate afecta inclusiv copiii foarte mici, fiind raportate cazuri chiar și la vârsta de un an.
În cazul băiețelului Andreei, simptomele mai severe au determinat medicul să înceapă terapia de desensibilizare. Tratamentul presupune administrarea pe termen lung și urmărește reducerea sensibilității organismului la alergen.
Ce recomandă medicii pentru reducerea expunerii la polen
Tratamentul simptomelor poate include antihistaminice, sub formă de pastile sau picături. O componentă importantă este însă și reducerea expunerii la polen.
Pediatrul Mihai Craiu recomandă limitarea timpului petrecut afară și evitarea activităților precum alergarea atunci când vântul este mai puternic.
După revenirea acasă, polenul acumulat pe corp și pe mucoase ar trebui îndepărtat.
„Când ne întoarcem acasă trebuie să ne spălăm bine cu apă, pur și simplu, să ne spălăm și să îndepărtăm de pe față și să facem un pic de gargară și să clătim și nasul cu ser fiziologic sau apă de mare ca să îndepărtăm polenul de pe mucoase”, explică Mihai Craiu.
Imunoterapia poate costa până la 700 de lei pe lună
Aproape 6% din populație suferă de alergie la ambrozie, potrivit informațiilor prezentate. Pentru unii pacienți, o soluție pe termen lung este imunoterapia.
Tratamentul trebuie urmat între trei și cinci ani și poate avea rezultate foarte bune, până la dispariția simptomelor în cazul unor pacienți.
Costurile pot reprezenta însă o problemă. Imunoterapia nu este decontată și poate ajunge până la 700 de lei pe lună.
În același timp, combaterea ambroziei depinde și de autorități și de proprietarii terenurilor. Legea îi obligă pe proprietari să distrugă planta, însă nu toate administrațiile locale curăță zonele afectate și nu toate aplică amenzi.
Un exemplu este zona retrocedată a Parcului IOR din București, unde au fost identificate mai multe plante de ambrozie aproape de înflorire, la mică distanță de stația de autobuz de pe Nicolae Grigorescu și de strada Constantin Brâncuși.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.