Adrian Țuțuianu a preluat conducerea AEP pentru opt ani. Ce obiective și-a asumat noul președinte
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea-AEP
Autoritatea Electorală Permanentă are, începând de luni, un nou președinte. Adrian Țuțuianu a preluat oficial mandatul de opt ani și a anunțat care sunt direcțiile principale pe care le va urmări la conducerea instituției.
Adrian Țuțuianu a preluat mandatul de președinte al AEP
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că Adrian Țuțuianu a preluat, în data de 15 decembrie, funcția de președinte al instituției, în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 47/2025. Actul de numire a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, la data de 18 noiembrie 2025, iar mandatul este valabil pentru o perioadă de opt ani.
AEP este o instituție administrativă autonomă, cu competență generală în domeniul electoral. Rolul său este de a asigura organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor, precum și de a controla finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, în conformitate cu Constituția, legislația națională și standardele europene și internaționale.
Conform cadrului legal, președintele AEP conduce activitatea instituției, o reprezintă în relațiile interne și externe și asigură funcționarea acesteia în condiții de legalitate, imparțialitate și neutralitate politică. Totodată, acesta are responsabilitatea de a garanta transparența și respectarea regulilor care guvernează procesele electorale.
În exercitarea mandatului, conducerea AEP are un rol esențial în menținerea încrederii publice în corectitudinea alegerilor și în egalitatea de tratament a tuturor competitorilor politici.
Obiectivele asumate pentru următorii ani
În cadrul mandatului său, Adrian Țuțuianu a anunțat că va avea în vedere, cu prioritate, consolidarea capacității instituționale a AEP. Un alt obiectiv important vizează îmbunătățirea calității datelor electorale gestionate de instituție, astfel încât procesele de organizare a alegerilor să fie mai eficiente și mai predictibile.
De asemenea, noul președinte al AEP urmărește clarificarea și standardizarea procedurilor electorale, pentru a reduce interpretările diferite și eventualele blocaje administrative.
Un accent deosebit va fi pus și pe întărirea mecanismelor de control privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, inclusiv în mediul online, unde verificarea cheltuielilor și a surselor de finanțare ridică provocări suplimentare.

Mesajul transmis de noul președinte al AEP
Adrian Țuțuianu a transmis că Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să funcționeze ca un garant al corectitudinii și al predictibilității proceselor electorale. Acesta a arătat că prioritățile sale sunt aplicarea strictă a legii și creșterea capacității instituției de a răspunde responsabil așteptărilor legitime ale cetățenilor.
El a subliniat că respectul față de fiecare alegător și devotamentul față de principiile democratice reprezintă baza angajamentului său de a consolida încrederea publicului în AEP.
Totodată, instituția a reafirmat că își va exercita atribuțiile exclusiv în limitele competențelor stabilite de lege, pentru a asigura integritatea proceselor electorale, transparența și egalitatea de tratament pentru toți actorii politici.
„Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să funcţioneze ca un garant al corectitudinii şi predictibilităţii proceselor electorale. Priorităţile mele sunt aplicarea riguroasă a legii şi creşterea capacităţii instituţiei de a răspunde adecvat şi cu responsabilitate aşteptărilor legitime ale cetăţenilor. Respectul pentru fiecare alegător şi devotamentul faţă de principiile şi regulile proceselor electorale democratice reprezintă fundamentele angajamentului meu de a consolida încrederea cetăţenilor în instituţia pe care o reprezint începând de astăzi”, a declarat preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, citat în comunicat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





