Adrian Câciu anunță bani pentru categoriile vulnerabile. Ce șanse au pensionarii să primească ajutoare one-off

Adrian Câciu anunță bani pentru categoriile vulnerabile. Ce șanse au pensionarii să primească ajutoare one-off

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Adrian Câciu

Publicat de Leonard Bădilă la 24 februarie 2026, 17:11

Deputatul PSD Adrian Câciu susține că există resurse bugetare suficiente pentru finanțarea unui pachet de solidaritate destinat persoanelor vulnerabile și îi acuză pe partenerii de coaliție că blochează măsuri pentru oameni prin obiecții pe care le consideră nejustificate.

Într-o postare publicată pe Facebook, Adrian Câciu arată că, în contextul unei inflații de aproximativ 10%, sunt necesare măsuri one-off, cu caracter temporar, care să sprijine categoriile vulnerabile fără a genera obligații bugetare structurale.

Adrian Câciu indică mai multe surse potențiale de finanțare

Potrivit deputatului, sursa de finanțare pentru un astfel de pachet este bugetul de stat. El invocă principiul universalității prevăzut de Legea 500/2002, explicând că nicio cheltuială bugetară nu are alocat un venit specific, întrucât veniturile și cheltuielile sunt incluse în buget în sume brute. În acest context, Câciu arată că este vorba despre 3,2 miliarde de lei din bugetul de stat.

În argumentația sa, deputatul indică mai multe surse potențiale de finanțare. El menționează arierate de recuperat în valoare totală de 37,3 miliarde de lei, dintre care 8,8 miliarde de lei provin din contribuții sociale, potrivit ultimului buletin fiscal al ANAF.

„Tot auzim în spatiul public colegi de coaliție care se opun oricărei propuneri a PSD (în fapt propuneri pentru oameni) și vin cu întrebări menite, vezi Doamne, să blocheze astfel de propuneri.
Hai să vedem care ar fi sursele de finanțare pentru pachetul de solidaritate, masuri one-off, masuri care au impact asupra persoanelor vulnerabile dar care nu creeaza obligații de tip structural ci acționeaza temporar, pentru că avem o inflatie de 10%.
Sursa de finanțare este bugetul de stat!
Voi detalia din ce venituri, însa fac precizarea că, potrivit legii finanțelor publice nici o cheltuiala nu are alocat un venit anume, potrivit principiului universalitatii cuprins în prevederile legii 500/2002 a finantelor publice.
„Principiul universalităţii
(1) Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.
(2) Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia
donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.”
Asadar, 3,2 miliarde lei din bugetul de stat”, a scris deputatul PSD pe Facebook.

Bani, România
SURSA FOTO: Dreamstime – Bani, România

Câciu consideră greu de acceptat ideea că nu pot fi identificate 3 miliarde de lei pentru sprijinirea celor vulnerabili

De asemenea, Câciu face referire la un plus de încasări din TVA de 0,6% din PIB, anualizat, precum și la venituri suplimentare rezultate din creșterea accizelor și din majorarea colectării contribuțiilor sociale în a doua parte a anului. El afirmă că suplimentul de venituri adus de aceste patru surse depășește 56 de miliarde de lei, bani proveniți din consumul populației, nu de la companii, și consideră greu de acceptat ideea că nu pot fi identificate 3 miliarde de lei pentru sprijinirea celor vulnerabili.

„Dar de unde si din ce?
Avem arierate de recuperat de 37,3 milliare lei, din care 8,8 miliarde lei doar din contributii.
Iata o sursa! (Aveti in foto situatia din ultimul buletin fiscal publicat de ANAF).
Avem un plus de incasari de 0,6% din PIB la TVA anualizat. (Mă refer la plus structural, ponderi in PIB in plus, dupa eliminarea efectului creat de inflație).
Iata a doua sursa!
Avem un plus de venituri din anualizarea cresterii accizelor și cresterea incasarilor la contributii sociale din a doua parte a anului.
Iata inca doua surse.
Suplimentul de venituri adus de aceste 4 surse, daca ar fi colectat de ANAF, este de peste 56 miliarde lei.
Luate din consumul oamenilor nu de la companii”, a mai scris Adrian Câciu.

Deputatul PSD lansează un atac la adresa colegilor de coaliție

În final, deputatul PSD lansează un atac la adresa colegilor de coaliție, acuzându-i că se opun sistematic propunerilor PSD și că transmit publicului un mesaj fals privind lipsa resurselor financiare pentru măsuri sociale.

„Și voi, dragi colegi, îmi spuneți mie și le spuneți oamenilor acestei tari, ca nu se gasesc 3 miliarde lei pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili? Pai nu vă e puțină rușine obrazului?
PS: pentru reducerea deficitului la 6,25% din PIB aveti nevoie de doar 20 miliarde. V-am aratat 56 miliarde așa ca este loc si pentru reducere de deficit si pentru masuri sociale”, a conchis acesta.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.