Acțiunea de verificare a început pe 4 noiembrie și a vizat operatorii economici din spațiul hidrografic Siret pentru a evalua respectarea legislației privind gospodărirea apelor, protecția resurselor de apă și prevenirea degradării mediului.

Inspectorii au efectuat 38 de verificări și au identificat mai multe neconformități

În cadrul celor două săptămâni de controale, inspectorii au efectuat 38 de verificări, identificând neconformități precum nerespectarea tehnologiei de exploatare, depășirea cotei naturale a talvegului, exploatarea în afara perimetrelor autorizate, întreținerea necorespunzătoare a albiei, depășiri ale indicatorilor de calitate a apei, stare de salubritate neadecvată și alte abateri de la prevederile autorizațiilor.

Unul dintre operatori a extras aproximativ 3.100 metri cubi de agregate fără autorizație de gospodărire a apelor și fără abonament de utilizare a resurselor minerale, fapt pentru care s-a făcut denunț penal. Valoarea prejudiciului estimată depășește 270.000 de lei, iar autoritățile au transmis cazul organelor de cercetare penală.

„Pe parcursul acestor două săptămâni, inspectorii noştri au realizat 38 de controale, în urma cărora au fost aplicate 3 amenzi, în valoare totală de 155.000 lei, precum şi 6 avertismente. Neconformităţile identificate au vizat: nerespectarea tehnologiei de exploatare, depăşirea cotei naturale a talvegului, exploatarea în afara perimetrelor autorizate, neîntreţinerea corespunzătoare a albiei în aval de zonele de evacuare, cu impact asupra faunei şi florei acvatice, depăşiri ale concentraţiilor maxime admise la indicatori de calitate, în special materii în suspensie, stare de salubritate necorespunzătoare şi alte abateri de la prevederile autorizaţiilor de gospodărire a apelor”, au transmis reprezentanţii ABA Siret.

bani, preturi, lei, bancnote
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Respectarea legislației în domeniul exploatării agregatelor minerale nu este opțională

Administrația Bazinală de Apă Siret a subliniat că respectarea legislației în domeniul exploatării agregatelor minerale nu este opțională și că monitorizarea permanentă a activităților de teren și intervenția fermă la constatarea neregulilor sunt esențiale pentru protecția cursurilor de apă și prevenirea degradării mediului.

„Respectarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor nu este opţională, ci reprezintă o obligaţie fundamentală pentru toţi operatorii economici care exploatează resurse naturale. Rezultatele controalelor demonstrează, încă o dată, importanţa monitorizării permanente a activităţilor din teren şi a intervenţiei ferme atunci când sunt constatate nereguli. Vom continua aceste acţiuni cu aceeaşi rigoare, pentru a proteja cursurile de apă, pentru a preveni degradarea mediului şi pentru a apăra interesele statului şi ale comunităţilor locale”, a spus Relu Adam, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Siret.

Exploatările conforme pot contribui la îmbunătățirea secțiunii de scurgere, stabilizarea albiilor afectate de depuneri excesive și reducerea riscurilor asociate viiturilor, în timp ce exploatările neconforme produc efecte directe asupra stabilității cursurilor de apă și pot afecta ecosistemele acvatice și comunitățile locale.