Controale în România privind resursele de apă. Se dau amenzi, plus dosar penal. Anunțul Apelor Române

Controale în România privind resursele de apă. Se dau amenzi, plus dosar penal. Anunțul Apelor Române

SURSA FOTO: Apele Române - Controale în domeniul gospodăririi apelor

Publicat de Iulian Luca la 9 aprilie 2026, 17:11

Controalele privind protejarea resurselor de apă continuă la nivel național, anunță Apele Române. Autoritățile verifică balastierele și alte activități care pot afecta cursurile de apă.

Sute de controale și amenzi aplicate în 2025 și 2026 de Apele Române pentru nerespectarea legislației

Apele Române a anunțat că până la data de 15 mai sunt în desfășurare controale tematice la toate balastierele din țară, pentru verificarea respectării legislației în domeniul gospodăririi apelor.

Reprezentanții instituției au transmis că, în perioada ianuarie–februarie 2026, au fost efectuate 929 de controale la nivel național, pentru toate tipurile de obiective. În urma acestora au fost aplicate 106 sancțiuni, dintre care 55 de amenzi, în valoare totală de 2.580.000 de lei.

Datele arată și amploarea verificărilor din anul precedent. În 2025, doar în cazul balastierelor, au fost realizate 1.909 controale. În urma acestora au fost aplicate 336 de sancțiuni, dintre care 187 de amenzi, în valoare totală de 9.755.000 de lei. Totodată, au fost întocmite 17 dosare penale în acest sector.

La nivelul tuturor obiectivelor controlate în 2025, autoritățile au efectuat 8.687 de controale. În urma acestora au fost aplicate 1.348 de sancțiuni și 667 de amenzi, în valoare totală de 22.090.500 de lei.

„Până la data de 15 mai, sunt în desfășurare controale tematice la toate balastierele, pentru verificarea respectării legislației în domeniul gospodăririi apelor.
Activitatea Inspecției Naționale a Apelor se prezintă, până în prezent, astfel:
-În perioada ianuarie–februarie 2026, au fost efectuate 929 de controale pentru toate tipurile de obiective.
-Au fost aplicate 106 sancțiuni, dintre care 55 de amenzi, în valoare totală de 2.580.000 de lei.
În anul 2025, doar în cazul balastierelor, au fost realizate 1.909 controale.
-Au fost aplicate 336 de sancțiuni, dintre care 187 de amenzi, în cuantum total de 9.755.000 de lei.
-Tot în cazul balastierelor, au fost întocmite 17 dosare penale.
La nivelul tuturor obiectivelor controlate în anul 2025, au fost efectuate 8.687 de controale.
– Au fost aplicate 1.348 de sancțiuni și 667 de amenzi, în valoare totală de 22.090.500 de lei”, transmit reprezentanții Apelor Române într-o postare pe Facebook.

Nereguli grave descoperite pe râul Sebeș. Urmează dosare penale

În paralel, în urma unui plan de acțiune desfășurat în martie 2026 pe râul Sebeș, în zona UAT Hârseni, județul Brașov, inspectorii au identificat mai multe nereguli.

Autoritățile au arătat că au fost descoperite șase captări ilegale de apă și șase păstrăvării care funcționau fără aviz sau autorizație de gospodărire a apelor. În aceste cazuri au fost dispuse măsuri pentru refacerea stării inițiale a cursului de apă.

Reprezentanții instituției au precizat că urmează să fie întocmite șase dosare penale, să fie calculat prejudiciul adus resurselor de apă și să fie sesizate organele de urmărire penală competente.

„În urma unui plan de acțiune desfășurat recent, în martie 2026, pe râul Sebeș, în zona UAT Hârseni, județul Brașov, au fost constatate următoarele:
-6 captări ilegale identificate.
-6 păstrăvării care funcționau fără aviz sau autorizație de gospodărire a apelor.
-Au fost dispuse măsuri pentru refacerea stării inițiale a cursului de apă.
-Urmează să fie întocmite 6 dosare penale.
-Va fi calculat prejudiciul adus resurselor de apă.
-Vor fi sesizate organele de urmărire penală competente teritorial.
Protejarea resurselor de apă rămâne o prioritate, iar acțiunile de control continuă la nivel național”, mai transmit reprezentanții Apelor Române.
Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.