Adidas profită de succesul Cupei Mondiale: acțiunile au crescut cu 1,7% după victoria Spaniei
SURSA FOTO: Dreamstime - adidas
Adidas a fost marele câștigător al Cupei Mondiale din 2026 și pe piața bursieră, nu doar pe teren. O analiză XTB România ne arată că producătorul german a beneficiat de prezența ambelor finaliste în echipamentele sale, iar acțiunile companiei au urcat cu 1,7% după victoria Spaniei, confirmând impactul comercial al competiției.
Adidas, singurul câștigător al finalei CM 2026 pe bursă: acțiunile au urcat cu 1,7%
Potrivit unei analize realizate de platforma internațională de investiții și tranzacționare XTB România, înainte chiar de disputarea finalei Cupei Mondiale din 2026 exista deja un câștigător pe piața bursieră: Adidas.
Analistul financiar al XTB România, Radu Puiu, ne explică faptul că Adidas urma să echipeze noua campioană mondială indiferent de rezultatul finalei, deoarece atât Spania, cât și Argentina au evoluat în echipamentele producătorului german. Puiu arată că, de la începutul anului, acțiunile Adidas au crescut cu 7%, în timp ce rivalul Nike a înregistrat un declin de 31%. Totodată, cele mai importante vedete ale celor două echipe, Lamine Yamal și Lionel Messi, fac parte din portofoliul de ambasadori ai companiei.
Potrivit lui, Adidas a echipat jumătate dintre campioanele mondiale din secolul XXI și este compania care a reușit să valorifice cel mai bine succesul competiției. El amintește că producătorul german a fost sponsorul echipelor naționale ale Spaniei, campioană în 2010, Germaniei, campioană în 2014, și Argentinei, campioană în 2022, adică trei dintre cele șase campioane mondiale din perioada 2002-prezent.
Puiu mai precizează că, în prima ședință bursieră de după victoria Spaniei, acțiunile Adidas au avansat cu 1,70%. Pe termen lung însă, spune el, tendința este și mai evidentă: după ce echipează campioana mondială, compania înregistrează, în medie, o apreciere a acțiunilor de 13,8% după șase luni și de 30,6% după un an.
Analistul financiar subliniază însă că acest efect nu este garantat. El oferă exemplul Cupei Mondiale din 2010, când, după triumful Spaniei, acțiunile Adidas au urcat cu 35,2% în anul următor. În schimb, după ediția din 2014, câștigată de Germania, deși compania a înregistrat vânzări record de tricouri și mingi oficiale, acțiunile au scăzut cu 2,1%, pe fondul factorilor macroeconomici. În opinia sa, Cupa Mondială poate impulsiona performanța comercială a Adidas, însă evoluția bursieră depinde, în cele din urmă, de rezultatele financiare ale companiei.
„Finala Cupei Mondiale din 2026 a încoronat Spania drept noua Campioană Mondială, dar pe piaţa bursieră a existat deja un câştigător înainte de jucarea finalei. Adidas urma, de fapt, să îmbrace noua campioană indiferent de rezultat, pentru că ambele echipe naţionale au concurat sub marca germană arhicunoscută.
În acest an, până în prezent, acţiunile Adidas au avut o creştere de 7%, în timp ce concurentul Nike a avut o scădere de 31%. În plus, cele două mari vedete ale ambelor ţări, Lamine Yamal şi Lionel Messi, fac parte din portofoliul de ambasadori ai companiei. Totuşi, Adidas a echipat jumătate dintre campionii Cupei Mondiale din secolul XXI. Dacă există o companie care, de-a lungul timpului, a reuşit să profite de succesul Cupei Mondiale, aceea este Adidas.
De reţinut este că efectul nu vine automat. De exemplu, după victoria Spaniei în Africa de Sud în 2010, acţiunile Adidas au crescut cu 35,2% în cursul anului următor. Pe de altă parte, după Cupa Mondială din 2014 din Brazilia, în ciuda titlului câştigat de Germania şi a vânzărilor record de tricouri şi mingi oficiale, preţul a ajuns să scadă cu 2,1%, ceea ce a arătat că succesul poate fi umbrit de factori macroeconomici. Cupa Mondială impulsionează Adidas, dar bursa se uită la beneficii”, a declarat Puiu.
După triumful Argentinei la CM 2022, acțiunile Adidas au crescut cu aproape 59% în următoarele 12 luni
Potrivit lui, cel mai relevant exemplu recent al impactului Cupei Mondiale asupra Adidas este ediția din Qatar din 2022. El arată că victoria Argentinei, condusă de Lionel Messi, a coincis cu o redresare a afacerilor companiei, ceea ce a contribuit la o creștere de aproape 59% a acțiunilor Adidas în următoarele 12 luni.
Analistul financiar explică faptul că Cupa Mondială reprezintă o oportunitate comercială deosebită, care stimulează vânzările de tricouri, ghete și echipamente sportive, consolidând totodată valoarea brandului. În opinia sa, competiția poate deveni un catalizator important pentru imaginea companiei și pentru vânzări, însă evoluția acțiunilor Adidas continuă să depindă în principal de performanța financiară a companiei, respectiv de nivelul profiturilor, marjele obținute și strategia de afaceri. Puiu subliniază că trofeul mondial reprezintă un avantaj pentru companie, dar nu poate explica, de unul singur, evoluția cotației bursiere.
„Cu alte cuvinte, Cupa Mondială este o vitrină comercială extraordinară care stimulează vânzările de tricouri, ghete şi echipamente sportive, pe lângă consolidarea valorii mărcii. Campionatul Mondial poate acţiona ca un catalizator puternic pentru imaginea unui brand şi pentru vânzări, dar evoluţia bursieră a Adidas continuă să depindă, în ultimă instanţă, de evoluţia profiturilor, a marjelor şi a strategiei sale de afaceri. Trofeul ajută, dar nu explică de unul singur evoluţia cotaţiei”, punctează Puiu.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.