Adevărul despre tensiunile Grindeanu-Bolojan și chemarea în Parlament. Tanczos Barna: Nu e o problemă personală, ci un instrument politic bun

Adevărul despre tensiunile Grindeanu-Bolojan și chemarea în Parlament. Tanczos Barna: Nu e o problemă personală, ci un instrument politic bun

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, liderii PNL și PSD / SURSA FOTO: Inquam Photos. George Călin

Publicat de Bogdan Ungureanu la 30 octombrie 2025, 22:47

Vicepremierul Tanczos Barna a comentat, la Digi24, tensiunile din coaliția de guvernare, dar și relația dintre premierul Ilie Bolojan și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, subliniind că nu vede o problemă personală între cei doi, ci o situație influențată de contextul electoral din București. Oficialul UDMR a explicat că orgoliile politice sunt firești la acest nivel, însă a îndemnat la calm și responsabilitate pentru a nu afecta actul guvernării.

Tanczos Barna: Nu există o problemă personală între Grindeanu și Bolojan

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, în cadrul unei emisiuni difuzate de Digi24, că nu crede că între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan ar exista o problemă de natură personală. El a explicat că cei doi au avut discuții aplicate, serioase și profunde pe teme de guvernare, ceea ce arată că relația lor este una rațională.

În opinia sa, tensiunile apărute în spațiul public ar fi generate mai degrabă de apropierea alegerilor din București și de deciziile politice legate de calendarul campaniei electorale.

Barna a menționat că diferențele de opinii privind data alegerilor locale nu reprezintă un capăt de țară și a insistat că este nevoie de moderație pentru a menține stabilitatea coaliției.

El a precizat că propunerea inițială a lui Grindeanu privind organizarea alegerilor la 30 noiembrie a fost înlocuită cu varianta din 7 decembrie, fără ca acest lucru să genereze o ruptură iremediabilă între partenerii de guvernare.

„Nu. În mod clar, nu (nu este o problemă personală între cei doi – n.red.). Nu, pentru că au avut discuții profunde, aprofundate, punctuale, aplicate, decizii luate. Nu cred că există o problemă personală.

Situația în momentul de față este mult afectată de campania electorală din București, de deciziile cu privire la campania electorală și de data alegerilor.

Domnul Grindeanu a avut o propunere în coaliție, s-a decis practic o altă variantă n-a fost 30 noiembrie, cei 7 decembrie. Nu e un capăt de țară și nu cred că este o problemă personală iremediabilă”, a afirmat vicepremierul UDMR.

Orgoliul face parte din viața politică, dar nu trebuie să ne blocheze

Comentând afirmațiile recente ale lui Sorin Grindeanu privind orgoliul premierului Ilie Bolojan, Tanczos Barna a explicat că este firesc ca fiecare politician care a ajuns la un asemenea nivel să aibă un anumit grad de orgoliu.

Potrivit acestuia, un om care a ocupat funcții precum premier, ministru sau președinte al Camerei Deputaților are o carieră solidă, o bază politică reală și un sprijin consistent din partea alegătorilor și a propriului partid.

Vicepremierul a subliniat că orgoliul devine o consecință firească a acestei traiectorii, însă a atras atenția că el nu ar trebui să devină un obstacol în luarea deciziilor comune.

Barna a arătat că nicio persoană nu este mulțumită atunci când i se resping constant propunerile, dar a insistat că asemenea situații nu trebuie amplificate până la punctul în care afectează coeziunea guvernului.

„Fiecare politician care ajunge la acest nivel are orgoliu personal, pentru că a făcut un drum în carieră, a ajuns președintele Camerei Deputaților, a ajuns premierul României, a ajuns ministru, a ajuns președintele țării, deci are ceva în traistă, cum se spune.

A făcut ceva în viață și are în spate o susținere a unui partid, a sute de mii de votanți, a sute de mii de alegători, a patru partide, a unei coaliții. Deci, cu siguranță există și orgolii personale și niciunul dintre noi nu este fericit dacă toate propunerile li se resping.

Nimănui nu-i convine ca de fiecare dată să fie trimis la colț, stai acolo că tu nu ai nicio propunere. Da, sunt și chestiuni de orgoliu, dar nu atât de mari încât să nu găsim noi o cale”, a punctat Tanczos Barna.

Chemarea premierului în Parlament poate fi o oportunitate: Sunt mingi ridicate la fileu pentru cel care este invitat

Întrebat dacă a înțeles exact natura conflictului dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, Tanczos Barna a afirmat că lucrurile nu i se par foarte complicate. El a amintit, printr-un exemplu personal, că unele inițiative politice, cum ar fi o moțiune simplă, pot fi folosite ca instrumente de comunicare publică și nu trebuie percepute neapărat ca atacuri.

În opinia sa, chiar și invitația premierului în Parlament la „Ora prim-ministrului” poate fi văzută ca o ocazie de a explica publicului situația geopolitică actuală, rolul României în NATO și evoluțiile recente privind cooperarea cu Statele Unite.

Vicepremierul a subliniat că, într-un climat politic mai calm, asemenea momente pot fi transformate în oportunități de informare și transparență, nu în confruntări inutile.

El a apreciat că, dacă gestul lui Grindeanu a fost gândit ca o modalitate de a „ridica mingea la fileu” premierului, acesta este un instrument politic legitim. Totuși, Barna a avertizat că, dacă situația degenerează într-un conflict între partenerii de coaliție, se riscă prea mult.

„Eu am fost chemat în Parlament la o moțiune simplă, de exemplu. Și din punct de vedere politic, aceste inițiative pot fi de fapt, mingi ridicate la fileu pentru cel care este invitat. E ocazie de a prezenta lucruri, de a arăta întregii țări anumite elemente dintr-o temă anume.

Și poate să fie și pentru domnul Bolojan – dacă ar fi o normalitate, și ar fi un context un pic mai calm – o invitație la a expune țării care este situația din punct de vedere militar în regiune, care este rolul nostru în NATO, care sunt ultimele evoluții în NATO, relația cu Statele Unite sau NATO. Este o ocazie bună de a prezenta lucruri, elemente concrete sau de context în Parlament.

Dacă lucrurile chiar așa stau, domnul Grindeanu a vrut să ridice mingea la fileu pentru domnul Bolojan, e un instrument politic bun. Dacă se transformă într-o ceartă, de exemplu, între doi parteneri de coaliție, este de nedorit.

Cu siguranță că în ultimele zile, declarațiile, mesajele prin presă, această invitație pot fi interpretate ca mesaje neprietenești sau o situație ieșită un pic din normalitate”, a mai spus vicepremierul Tanczos Barna.

„Tensiunile din coaliție nu ajută în luarea acestor decizii majore, dar nici nu elimină posibilitatea finalizării acestor dosare în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus acesta la final.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.