Activitatea globală de fuziuni și achiziții în sectorul serviciilor financiare a crescut în 2025
Băncile, companiile de asigurări și firmele de administrare a activelor din principalele piețe financiare au raportat 2.236 de tranzacții în 2025, ușor peste cele 2.219 înregistrate în 2024, care reprezenta anterior un record pe ultimul deceniu. Valoarea totală a tranzacțiilor din sector a urcat de la 282,1 miliarde USD în 2024 la 418,9 miliarde USD în 2025, cu 93 de tranzacții de peste 1 miliard USD, ce au reprezentat 81% din valoarea totală. În 2024, astfel de tranzacții au fost 54.
Aproximativ 10% dintre tranzacțiile din 2025 au fost inițiate de firme de private equity sau venture capital, restul desfășurându-se între companii comerciale.
Omar Ali, lider EY Global Financial Services, a declarat: „Condițiile de piață au continuat să reprezinte o problemă pentru efectuarea tranzacțiilor în sectorul global al serviciilor financiare în 2025, dar nu au diminuat apetitul pentru investiții în acest sector. Deși numărul tranzacțiilor a crescut cu puțin față de anul precedent, valoarea totală s-a majorat cu 49%. Au fost realizate cu peste 70% mai multe tranzacții în valoare de peste 1 miliard de USD, iar fiecare regiune la nivel global a înregistrat creșteri ale valorii tranzacțiilor.
În contextul în care au fost anunțate sau finalizate peste 2.000 de tranzacții în sectorul serviciilor financiare la nivel mondial în 2025, printre care 93 de megatranzacții, dezvoltarea, extinderea și inovația sunt în mod clar principalele priorități, iar, pentru a își atinge obiectivele în materie de poziție pe piață, companiile sunt tot mai dispuse să tranzacționeze active de calitate superioară la prețuri peste medie”.
Creștere puternică a tranzacțiilor M&A în serviciile financiare din Europa în 2025
Activitatea M&A în sectorul serviciilor financiare din Europa a înregistrat o creștere semnificativă în 2025. Numărul tranzacțiilor raportate public a urcat cu 6% față de 2024, ajungând la 759, comparativ cu 715 în anul precedent. Valoarea totală a acestor tranzacții a crescut de la 49,5 miliarde USD în 2024 la 141,2 miliarde USD în 2025, incluzând 30 de tranzacții de peste 1 miliard USD și două tranzacții care au depășit 10 miliarde USD.
Iulia Bratu, head of Lead Advisory, EY Parthenon România: „Activitatea de fuziuni și achiziții (M&A) în sectorul serviciilor financiare din România a fost solidă în 2025, cu o concentrare tot mai mare pe consolidarea pieței în contextul creșterii poverilor reglementare. Au fost anunțate un total de 12 tranzacții, reprezentând o creștere de 50% față de anul anterior în ceea ce privește volumul tranzacțiilor. Deși anii recenți au fost marcați de ieșirea unor jucători mari din sectorul bancar, inclusiv de vânzarea operațiunilor OTP Bank din România și ieșirile anterioare ale Alpha Bank și First Bank, activitatea din 2025 a fost determinată de fuziunile și achizițiile din domeniul asigurărilor, care au crescut semnificativ. Volumul tranzacțiilor în segmentul asigurărilor s-a dublat față de anul anterior, ajungând la șapte tranzacții, toate fiind interne. Această tendință reflectă continuarea unui proces de consolidare de lungă durată, susținut de un peisaj fragmentat. În 2026, se așteaptă ca activitatea M&A în serviciile financiare să rămână dinamică, cu o continuare probabilă a consolidării în sectorul bancar.”
Analiza activității M&A din sectorul serviciilor financiare în 2025 – America de Nord
În Statele Unite și Canada, activitatea M&A s-a diminuat în 2025, cu o scădere anuală de 5% a numărului de tranzacții declarate public, fiind înregistrate 947 de tranzacții față de 998 de tranzacții în 2024. Cu toate acestea, valoarea totală declarată a tranzacțiilor în America de Nord a crescut de la 166,9 miliarde de USD în 2024, la 188,7 miliarde de USD în 2025.
Analiza activității M&A din sectorul serviciilor financiare în 2025 – Asia și Oceania
Pe piețele din Asia și Oceania, activitatea M&A a înregistrat o creștere anuală nesemnificativă în 2025, fiind realizate cu 0,8% mai multe tranzacții declarate public, până la un total de 360 de tranzacții, comparativ cu 357 de tranzacții în 2024. Cu toate acestea, valoarea totală declarată a tranzacțiilor a crescut de la 40,4 miliarde de USD în 2024 la 65,5 miliarde de USD în 2025.
Andre Veissid, lider EY-Parthenon Global Financial Services Industry, a declarat: „În 2025, încrederea investitorilor în tranzacțiile din sectorul global al serviciilor financiare s-a consolidat constant, iar anul s-a încheiat cu o valoare totală impresionantă pentru activitatea M&A. Firmele au realizat tranzacții M&A strategice și s-au înregistrat mai multe megatranzacții în 2025 decât în cei doi ani precedenți la un loc, în contextul ameliorării rezultatelor financiare ale companiilor și al relaxării legislației, mai ales în SUA.
Privind spre viitor, cu condiția ca inflația și ratele dobânzilor să continue să scadă pe principalele piețe financiare, este de așteptat ca încrederea să crească și mai mult. Aceasta ar trebui să stimuleze și mai mult apetitul pentru achiziții, deoarece companiile apelează la activitatea M&A pentru a facilita creșterea veniturilor și optimizarea costurilor”.
Activitatea M&A pe sectoare la nivelul piețelor financiare din Europa
- Numărul de tranzacții din sectorul bancar european a crescut de la 183 în 2024, la 219 în 2025, iar valoarea tranzacțiilor s-a majorat de peste patru ori, de la 17,5 miliarde de USD în 2024, la 73,5 miliarde de USD în 2025.
- Numărul de tranzacții din sectorul european al asigurărilor a scăzut de la 309 în 2024, la 297 în 2025, în timp ce valoarea tranzacțiilor s-a majorat de peste patru ori, de la 11,1 miliarde de USD în 2024, la 49,2 miliarde de USD în 2025.
- Numărul de tranzacții din sectorul european al administrării patrimoniului și activelor a crescut de la 223 în 2024, la 243 în 2025, dar valoarea tranzacțiilor s-a diminuat de la 20,9 miliarde de USD în 2024 la 18,5 miliarde de USD în 2025.
Numărul societăților din afara Europei care au achiziționat companii europene s-a majorat de la 107 în 2024, la 119 în 2025, în timp ce valoarea totală declarată a tranzacțiilor a crescut semnificativ de la 5,1 miliarde de USD în 2024, la 47,9 miliarde de USD în 2025. Numărul societăților europene care au achiziționat companii de pe alte piețe a crescut cu puțin de la 64 în 2024 la 66 în 2025, valoarea totală declarată a tranzacțiilor majorându-se de la 5,1 miliarde de USD în 2024 la 8,4 miliarde de USD în 2025.
Activitatea M&A pe sectoare la nivelul piețelor financiare din America de Nord
- Numărul de tranzacții din sectorul bancar nord-american a crescut de la 236 în 2024, la 270 în 2025, iar valoarea tranzacțiilor s-a majorat de la 78,7 miliarde de USD în 2024, la 119,1 miliarde de USD în 2025.
- Numărul de tranzacții din sectorul nord-american al asigurărilor a scăzut de la 455 în 2024, la 355 în 2025, iar valoarea tranzacțiilor s-a micșorat de asemenea de la 48,7 miliarde de USD în 2024, la 41,6 miliarde de USD în 2025.
- Numărul de tranzacții din sectorul nord-american al administrării patrimoniului și activelor a crescut de la 307 în 2024, la 322 în 2025, dar valoarea tranzacțiilor s-a diminuat de la 39,5 miliarde de USD în 2024 la 27,9 miliarde de USD în 2025.
Numărul societăților din afara SUA și a Canadei care au achiziționat companii din SUA și Canada s-a majorat de la 39 în 2024, la 52 în 2025, iar valoarea totală declarată a tranzacțiilor a crescut de la 12,1 miliarde de USD în 2024 la 16,3 miliarde de USD în 2025. Numărul societăților din SUA și Canada care au achiziționat companii de pe alte piețe a crescut de la 107 în 2024, la 148 în 2025, valoarea totală declarată a tranzacțiilor majorându-se semnificativ de la 5,8 miliarde de USD în 2024 la 51,8 miliarde de USD în 2025.
Activitatea M&A pe sectoare la nivelul celor mai importante piețe financiare din Asia și Oceania
- Numărul de tranzacții din sectorul bancar din Asia și Oceania a scăzut de la 190 în 2024, la 185 în 2025, în timp ce valoarea tranzacțiilor s-a majorat de la 31,8 miliarde de dolari în 2024 la 45,1 miliarde de dolari în 2025.
- Numărul de tranzacții din sectorul asigurărilor din Asia și Oceania a crescut de la 69 în 2024, la 87 în 2025, iar valoarea tranzacțiilor s-a majorat de la 6,3 miliarde de USD în 2024, la 11,1 miliarde de USD în 2025.
- Numărul de tranzacții din sectorul administrării patrimoniului și activelor din Asia și Oceania a scăzut de la 98 în 2024, la 88 în 2025, dar valoarea tranzacțiilor a crescut semnificativ de la 2,3 miliarde de USD în 2024, la 9,3 miliarde de USD în 2025.
Numărul societăților din afara Asiei și Oceaniei care au achiziționat companii din Asia și Oceania s-a diminuat de la 56 în 2024, la 54 în 2025, în timp ce valoarea totală declarată a tranzacțiilor a crescut de la 4,3 miliarde de USD în 2024, la 10,2 miliarde de USD în 2025. Numărul societăților din Asia și Oceania care au achiziționat companii de pe alte piețe a crescut de la 29 în 2024, la 30 în 2025, valoarea totală declarată a tranzacțiilor majorându-se de la 14,8 miliarde de USD în 2024, la 19,4 miliarde de USD în 2025.