Acord la granița României! Cu cine își consolidează Ungaria situația energetică

Acord la granița României! Cu cine își consolidează Ungaria situația energetică
Publicat de Alecsandru Ion la 15 mai 2020, 15:00
Din cuprinsul articolului

Ungaria a încheiat un acord foarte important în ceea ce privește fluxurile de transport pentru gazele naturale cu unul din vecinii României. Este un mare pas înainte pentru cele două țări, care până acum mai degrabă s-au șicanat reciproc.

Operatorii sistemelor de transport al gazelor din Ucraina și Ungaria au lansat, în data de 1 mai, o inversare virtuală a fluxului de gaze, prin combinarea a două puncte fizice de transmisie a gazelor de la granițele țărilor într-unul virtual, a declarat șeful operatorului de transport al gazelor din Ucraina (GTSOU), Serhiy Makogon.

”Nu ne culcăm pe lauri. Astăzi am realizat un mare pas înainte – am combinat cele două puncte fizice pentru transmisia de gaze de pe granița Ucraina-Ungaria într-unul virtual, care include două fizice”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, acest lucru va oferi comercianților ușurința și flexibilitatea capacităților de achiziție la frontieră, iar operatorilor GTS, flexibilitate în planificarea fluxurilor fizice.

Economie de combustibil

”Nu mai este necesar să rezervați un punct fizic specific, trebuie doar să alegeți direcția de transport a gazului, iar operatorii înșiși decid asupra metodei de transport fizic a gazului.

Nu este necesară transportarea fluxurilor în direcții opuse – fluxurile compensate sunt compensate, iar acest lucru economisește combustibil”, a spus Makogon, conform agenției de presă de stat din Ucraina.

În plus, capacitățile de import de gaze sunt în creștere semnificativă, astfel încât acum întregul volum de tranzit / export poate fi importat efectiv datorită mecanismului virtual invers.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.