Sistemul național de transport al gazelor a intrat în prealertă! Au anunțat acum
Sistemul național de transport al gazelor naturale al Transgaz a intrat vineri de dimineață în stare de prealertă din cauza volumului efectiv mic de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte.
Sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor se afla vineri dimineaţa în stare de prealertă, în funcţie de indicatorul care arată volumul efectiv de gaze aflat în conductele de transport, potrivit datelor postate pe site-ul Transgaz.
Astfel, la ora 7:00, indicatorul Line Pack, care reprezintă volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport gaze naturale al Transgaz, avea o valoare de 54,1 milioane de metri cubi.
Compania explică faptul că starea optimă a SNT este atinsă atunci când valoarea Line Pack este între 49 şi 51 de milioane de metri cubi, iar starea normală este între 42 şi 49 de milioane de metri cubi şi între 51 şi 53 milioane de metri cubi.
Importuri masive
Starea de prealertă este considerată între 36 – 42 milioane de metri cubi şi între 53 – 55 de milioane de metri cubi, aici încadrându-se situaţia de vineri dimineaţă.
Sistemul intră în stare de alertă când Line Pack este mai mic de 36 de milioane de metri cubi sau mai mare de 55 de milioane de metri cubi, arată Agepres.
Totodată, vineri la ora 9:00, consumul de gaze era de 55,4 de milioane de metri cubi pe zi, din care 25,5 milioane de metri cubi din producţia internă prin SNT, 19,9 milioane de metri cubi extrase din depozite.
Iar importurile ajungeau la 10 milioane de metri cubi, adică 18% din consum.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





