500 de lei lunar pentru locul de parcare. Abuz în București. Șoferii care plătesc de 10 ori mai mult decât ar trebui
SURSA FOTO: Facebool, Primăria Municipiului București – Parcare de reședință
FACIAS a dat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a contesta prevederile considerate discriminatorii privind tarifele de parcare pentru riverani. Conform regulilor actuale, bucureștenii cu mașini înmatriculate în alte județe plătesc de zece ori mai mult decât cei cu autoturisme înmatriculate în Capitală. Fundația cere eliminarea acestui criteriu și aplicarea unui tratament egal pentru toți locuitorii orașului, indiferent de județul în care își înregistrează vehiculul.
Discriminare la parcările pentru riverani din București. FACIAS a dat în judecată CGMB
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Consiliul General al Municipiului București, contestând prevederi considerate discriminatorii privind tarifele de parcare pentru riverani.
Potrivit Hotărârii nr. 705/22.12.2022, bucureștenii care dețin autoturisme înmatriculate în alte județe trebuie să plătească zece ori mai mult decât cei cu mașini înregistrate în Capitală pentru același loc de parcare.
FACIAS solicită eliminarea acestui criteriu arbitrar și garantarea unui tratament egal pentru toți locuitorii, care contribuie la bugetul local la fel ca orice alt cetățean, indiferent de județul în care își înregistrează autoturismul.
În prezent, doar persoanele cu mașina înmatriculată în București pot beneficia de abonamentul preferențial de riveran, în valoare de 50 de lei pe lună.
În schimb, cei cu domiciliul în Capitală, dar cu mașini înmatriculate în alte județe, plătesc 500 de lei lunar pentru același loc marcat cu albastru.
FACIAS consideră că acest criteriu nu reflectă nevoia reală de utilizare a parcării, ci creează o discriminare nejustificată, afectând drepturile cetățenilor care locuiesc și contribuie efectiv la comunitate.
Reprezentanții Fundației cer egalitate pentru toți riveranii
În fața instanței, fundația a argumentat că statutul de „riveran” trebuie stabilit în funcție de domiciliu și proximitatea față de parcarea respectivă, nu de locul înmatriculării autoturismului.
Astfel, un cetățean care locuiește permanent lângă o parcare publică și contribuie la bugetul local este considerat victima unui abuz administrativ atunci când i se aplică o taxă de zece ori mai mare pentru același serviciu public.
FACIAS a cerut admiterea recursului și anularea acestor prevederi, subliniind că impunerea unui tarif mult mai mare pentru același serviciu public nu are fundamentare juridică și contravine principiului egalității în fața legii.
Organizația susține că respectarea drepturilor riveranilor este esențială pentru un tratament echitabil și transparent în administrarea parcărilor publice din București.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





