24 ianuarie – Ziua Micii Uniri. Pașii care au dus la formarea statului român și reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Unirea Principatelor Române, cunoscută în istorie drept Mica Unire, s-a realizat la 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești. Evenimentul a reprezentat un pas decisiv spre formarea statului român modern și a deschis calea marilor reforme politice, administrative și sociale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Alegerea lui Cuza în Moldova

Primul pas al Unirii a fost făcut la Iași, unde Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859. În Adunarea Electivă moldoveană, susținătorii unirii dețineau 33 din cele 55 de mandate, însă inițial erau înscriși nu mai puțin de 38 de candidați.

Pe parcursul votului, candidații s-au retras succesiv în favoarea lui Cuza. Ultima alternativă, Grigore Sturdza, era percepută ca fiind apropiată intereselor Rusiei și Poloniei, fapt care a determinat consensul final. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei în unanimitate.

Blocaj politic și soluția de la București

În Țara Românească, situația era mai complicată. Alexandru Ioan Cuza, reprezentant al Partidei Naționale, era susținut în principal de liberali, în timp ce Adunarea Electivă de la București era dominată de conservatori. Aceștia nu reușeau însă să ajungă la un consens, fiind împărțiți între doi candidați: Gheorghe Bibescu, fost domnitor între 1843 și 1848, și Barbu Știrbei, care condusese Valahia în două rânduri.

Blocajul politic a fost depășit prin soluția surprinzătoare a dublei alegeri. Fost participant la Revoluția de la 1848, Cuza a fost ales domnitor și în Țara Românească, la 24 ianuarie 1859, tot cu unanimitate de voturi, după ce conservatorii nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat propriu.

Un proces început înainte de 1859

Unirea celor două principate nu a fost un act izolat, ci rezultatul unui proces început cu mai mulți ani înainte. În 1848 fusese realizată uniunea vamală dintre Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza și Gheorghe Bibescu, un pas important spre apropierea economică și administrativă a celor două entități.

În plan extern, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscută de Conferința puterilor garante de la Paris, desfășurată între 26 martie și 25 august 1859. Totuși, recunoașterea deplină a unirii a venit mai târziu. Abia la 4 decembrie 1861, Poarta Otomană a acceptat unirea celor două principate, pe durata domniei lui Cuza.

Domnia lui Cuza și modernizarea statului

Alexandru Ioan Cuza a rămas în istorie ca una dintre figurile esențiale ale României moderne. Domnia sa a fost marcată de un amplu program de reforme, care a vizat unificarea și modernizarea instituțiilor statului.

Reformele au cuprins domenii-cheie precum sistemul politic, armata, justiția, fiscalitatea, administrația vamală, Biserica, învățământul, sănătatea și serviciile publice, inclusiv Poșta. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înființate primele universități românești: Universitatea din Iași, în 1860, și Universitatea din București, în 1864.

Reforma agrară și abdicarea

Împroprietărirea țăranilor și secularizarea averilor mănăstirești au reprezentat unele dintre cele mai importante, dar și cele mai controversate reforme ale domniei. Aceste măsuri au generat opoziția elitelor vremii și au alimentat zvonuri privind intenția lui Cuza de a instaura o dinastie personală.

În acest context tensionat, la 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice. Pe tronul Principatelor Unite a fost adus principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituția adoptată în același an a consacrat oficial denumirea noului stat: România.