Eugen Tomac, la un pas de Palatul Victoria. Președintele a semnat decretul de desemnare
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri decretul prin care îl desemnează pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru. Acesta urmează să solicite votul de încredere al Parlamentului pentru programul de guvernare și echipa Executivului.
Decretul de desemnare a fost semnat vineri
Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului a oficializat desemnarea lui Eugen Tomac în funcția de candidat pentru postul de premier.
„Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat vineri, 5 iunie 2026, decretul privind desemnarea domnului Eugen Tomac în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern”, a transmis Administrația Prezidențială.
Semnarea decretului vine la o zi după ce președintele a anunțat public numele persoanei propuse să formeze noul Executiv.
Nicușor Dan: Eugen Tomac are experiența și independența necesare
Joi, Nicușor Dan a făcut publică decizia de a-l nominaliza pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru.
În cadrul declarației susținute la Palatul Cotroceni, președintele a explicat că alegerea sa s-a bazat pe profilul profesional și pe experiența politică a acestuia.
Șeful statului a afirmat despre Eugen Tomac că are „şi independenţa, şi experienţa, şi valorile care îl definesc pentru această poziţie”.
La momentul anunțului, Tomac s-a aflat alături de președinte și a mulțumit pentru încrederea acordată.
Eugen Tomac promite un Guvern tehnic
După nominalizare, Eugen Tomac și-a exprimat recunoștința pentru desemnare și a transmis că intenționează să propună un Executiv format din specialiști.
Potrivit declarațiilor sale, viitorul Cabinet va avea un profil tehnic și nu unul construit pe criterii politice.
În perioada următoare, candidatul desemnat pentru funcția de premier va trebui să finalizeze programul de guvernare și lista miniștrilor, documente care vor fi prezentate Parlamentului pentru obținerea votului de învestitură.
Dacă va primi sprijinul necesar din partea legislativului, Eugen Tomac va deveni noul prim-ministru al României și va forma viitorul Guvern.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





