A apărut dovada: Au folosit banii pentru alocații în campania electorală!
Cunoscutul economist Adrian Câciu acuză Guvernul Orban că nu a dublat alocațiile pentru copii, conform legii, pur și simplu pentru că această măsură nu s-a aflat pe lista de priorități a Executivului liberal. Banii au existat și încă mai există, susține Câciu.
Guvernul Orban a luat banii pentru copii și i-a alocat Fondului aflat la dispoziția Primului Ministru, arată luni economistul Adrian Câciu, într-o postare pe Facebook.
Asta deși nu apăruse nicio situație excepțională, pentru a se realiza această schimbare de destinație a banilor, așa cum prevede legea, acuză el.
”Acești bani au existat în buget și există și la ora actuală”
”Dovada faptului că au fost și sunt bani de dublarea alocațiilor.
Pentru dublarea alocațiilor începând cu data de 1 septembrie 2020 erau necesare doar 2,3 miliarde lei.
Acești bani au existat în buget și există și la ora actuală.
Guvernul nu a considerat acest lucru o prioritate, adică veniturile copiilor care sunt obligatorii prin Constituție, a luat banii de alocații și i-a dat la……Fondul de rezervă al Primului Ministru.
Da, exploziv, banii copiilor au ajuns în fondul de rezervă al primului ministru.”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.
”S-au risipit rapid”
”Guvernul, prin ministrul muncii, dar și prin OUG 123/2020 au spus că nu sunt bani la buget pentru a susține finanțarea acestei dublări a locațiilor.
Dar tot acest Guvern, prin OUG 135/2020 privind rectificarea bugetului, dată în luna august , a suplimentat Fondul de Rezervă al Primului Ministru cu suma de 2,2 miliarde lei.
Aceste 2,2 miliarde lei s-au risipit rapid printr-un artificiu care a ocolit prevederile legii finanțelor publice, legii finanțelor publice locale și a legii bugetului care prevăd că administratiile locale primesc de la guvern procent din impozitul pe venit și sume din cote defalcate din TVA pentru finantarea unor cheltuieli, inclusiv sume pentru echilibrare.”, a explicat economistul.
”Au fost dați în campanie electorală”
”În loc să acționeze potrivit legilor fiscal-bugetare, Guvernul a dus banii din Fondul de Rezervă, prin hotărâre de guvern către administrațiile locale, deși nu apăruse nici o situația exceptionala așa cum cere legea care stabilește în ce condiții poate fi afectat Fondul de Rezervă.
La ce au folosit banii? Asta va spune Curtea de Conturi, având în vedere ca au fost dați în campanie electorală.
Prin rectificarea bugetară care se va aproba astăzi, Guvernul în loc să considere prioritari copiii României și să aloce fonduri pentru dublarea alocatiilor, mai adaugă 1,2 miliarde lei în Fondul de Rezervă al Primului Ministru, în plină campanie electorală.
În concluzie, banii copiilor au existat și există.
Guvernul i-a luat și i-a pus în pixul premierului pentru a fi folosiți într-un mod discreționar. (…)
Se minte când se spune că nu au fost bani.”, a arătat el, în concluzie.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





