Cu ce avion poți pleca în vacanță împreună cu animalul de companie. Limita de greutate și taxele diferă de la o companie la alta
SURSA FOTO: Dreamstime - Animale de companie
Pentru persoanele care au animale de companie, planificarea unei vacanțe presupune mai mult decât rezervarea biletelor de avion și a hotelului. Una dintre întrebările importante este dacă pisica sau câinele poate călători alături de stăpân în avion și, mai ales, care sunt condițiile impuse de compania aeriană.
Cu ce avion poți pleca în vacanță împreună cu animalul de companie
În Europa, este destul de obișnuit ca unele companii aeriene să permită transportul animalelor de mici dimensiuni în cabină. Situația devine însă mai complicată în cazul câinilor sau pisicilor mai grele. Nu toate companiile acceptă animalele în cala avionului sau permit transportarea lor separat, ca marfă.
AirAdvisor, o companie internațională specializată în despăgubiri pentru zboruri și bagaje, a analizat politicile privind transportul animalelor în cazul a 22 de companii aeriene europene. Analiza a luat în calcul dacă animalele sunt acceptate în cabină, dacă pot fi transportate ca bagaj sau în cală și dacă pasagerii care călătoresc cu animale au acces în lounge-urile companiilor aeriene, potrivit Euronews.
Analiza arată că anumite rase de câini, printre care bulldogii și pugii, pot avea restricții suplimentare. De asemenea, animalele mai mici de 12 săptămâni nu sunt, în general, acceptate la bord.
Nici călătoria la clasele premium și business nu este, în general, foarte prietenoasă cu pasagerii care au animale de companie. Pot apărea probleme și în cazul zborurilor operate în sistem codeshare, atunci când cursa este efectuată efectiv de o altă companie aeriană, precum și atunci când itinerariul presupune conexiuni între companii aeriene diferite.
Potrivit AirAdvisor, proprietarii de animale trebuie să țină cont și de destinația aleasă. În țări precum Marea Britanie, Statele Unite, Australia sau Hong Kong, anumite companii permit transportul animalelor doar separat, ca marfă.
Aegean Airlines permite un câine sau o pisică dacă greutatea totală nu depășește 8 kg
Pasagerii Aegean Airlines pot călători în cabină cu un câine sau o pisică dacă greutatea totală a animalului și a transportorului nu depășește 8 kg. Costul transportului începe de la 35 de euro pentru zborurile interne din Grecia și ajunge la 65 de euro pentru cursele intercontinentale de lungă distanță.
Animalele care depășesc limita de greutate pentru cabină pot fi transportate în cală. Tarifele pentru acestea pornesc de la 50-90 de euro pentru zborurile interne directe și ajung la 110-180 de euro pentru zborurile internaționale directe. Costul suplimentar depinde de greutatea animalului, iar pentru zborurile cu escală se adaugă o taxă.
Aegean Airlines permite și accesul animalelor în lounge-urile sale, cu condiția ca acestea să rămână în transportor.
Air France permite un câine sau o pisică dacă greutatea totală nu depășește 8 kg
Pe zborurile Air France, pasagerii pot lua în cabină un câine sau o pisică dacă greutatea totală nu depășește 8 kg. Animalele cu greutatea între 8 și 75 kg trebuie transportate în cală, în timp ce animalele care depășesc 75 kg nu sunt acceptate.
Pentru zborurile internaționale, animalele trebuie să aibă cel puțin 15 săptămâni, indiferent dacă sunt transportate în cabină sau în cală. Există însă excepții pentru anumite rute interne și teritorii franceze, unde animalele pot călători începând de la vârsta de opt săptămâni.
Transportul în cabină costă între 70 și 250 de euro, iar transportul în cală între 100 și 750 de euro. Air France acceptă doar genți de transport moi pentru animalele transportate în cabină. Compania permite accesul acestora în lounge-uri, cu condiția să rămână în transportor.
KLM are reguli similare cu Air France, însă taxele suplimentare variază între 70 și 500 de euro pe sens.
Pasagerii Austrian Airlines pot călători cu până la două pisici sau doi câini în cabină
Pasagerii Austrian Airlines pot călători cu până la două pisici sau doi câini în cabină, cu condiția ca greutatea totală să nu depășească 8 kg. Tarifele pornesc de la 65 de euro pentru zborurile interne din Austria și pot ajunge la 125 de euro pentru cursele intercontinentale de lungă distanță.
Animalele trebuie ținute într-un transportor moale și rezistent la mușcături atât în cabină, cât și în lounge-urile Austrian Airlines.

Brussels Airlines permite transportul în cabină a două pisici sau doi câini de talie mică
Brussels Airlines permite transportul în cabină a până la două pisici sau doi câini de talie mică, cu o greutate totală de maximum 8 kg, inclusiv transportorul. Costul variază între 80 și 115 euro, în funcție de rută.
În schimb, iepurii, peștii, rozătoarele și păsările trebuie transportate ca marfă în cală. Tarifele depind de dimensiunea cuștii și variază între 100 și 190 de euro pentru transportoarele medii și între 200 și 380 de euro pentru cele mari.
La Finnair, pisicile și câinii pot călători atât în cabină, cât și în cală
La Finnair, pisicile și câinii pot călători atât în cabină, cât și în cală, pe toate rutele companiei. De asemenea, aricii, țestoasele și iepurii pot fi transportați din orice țară a Uniunii Europene, fie în cabină, fie în cală. Dihorii pot călători în cală indiferent de țara de plecare.
Pasagerii pot transporta două animale din aceeași specie într-un singur transportor, dacă greutatea totală nu depășește 8 kg. Taxele pentru transportul în cabină sunt de 60 de euro pe zborurile din Europa și de 120 de euro pe cursele intercontinentale.
Pentru transportul în cală, tarifele sunt de 140 de euro în Europa și pot ajunge la 650 de euro pe zborurile intercontinentale. Rezervarea locului pentru animal cu cel puțin șapte zile înainte de plecare este, de regulă, mai avantajoasă. Animalele sunt acceptate și în lounge-urile Finnair, cu condiția să rămână în transportor.
LOT Polish Airlines permite accesul pasagerilor cu animale și în lounge-uri
Pisicile, câinii și dihorii pot călători fie în cabina LOT, fie în cală. În cabină pot fi transportate până la două animale din aceeași specie, cu o greutate totală de maximum 8 kg.
Costurile suplimentare sunt de 44 de euro pentru zborurile interne din Polonia, 70 de euro pentru cursele scurte și 100 de euro pentru cele lungi.
LOT permite accesul pasagerilor cu animale și în lounge-uri. În plus, animalele pot ieși din transportor, cu condiția să fie supravegheate permanent de stăpân.
Lufthansa permite transportul a două animale de companie
Lufthansa permite transportul a până la două animale de companie. Acestea pot fi transportate în cabină, în cală sau separat, ca marfă. Tarifele pentru transportul în cabină variază în funcție de rută și de dimensiunea animalului și sunt cuprinse între 50 și 110 euro pe sens.
Pentru transportul în cală, costurile sunt cuprinse între 80 și 380 de euro. Compania permite accesul animalelor în lounge-urile sale, însă acestea trebuie să rămână în transportor pe toată durata șederii.
SAS permite până la două animale pentru fiecare pasager
SAS permite până la două animale pentru fiecare pasager, cu o greutate maximă de 8 kg dacă acestea sunt transportate în cabină. Animalele trebuie să aibă cel puțin opt săptămâni. Cele mai mici de 14 săptămâni au nevoie de un certificat veterinar.
Taxele pentru transportul în cabină pornesc de la 55 de euro pentru zborurile interne și cele din rețeaua scandinavă și pot ajunge la 149 de euro pentru rutele către China. Pentru transportul în cală, tarifele pornesc de la 90 de euro pentru zborurile interne și ajung până la 725 de euro pentru rutele către China. Animalele sunt permise și în lounge-urile SAS, cu condiția să rămână în transportor.
TAP permite la bord doar pisici și câini
TAP permite la bord doar pisici și câini. Un pasager poate călători cu până la două animale, cu condiția ca acestea să aibă cel puțin 10 săptămâni. Limita de greutate este de 8 kg pentru transportul în cabină și de 32 kg pentru transportul în cală.
Tarifele pentru transportul în cabină pornesc de la 40 de euro pentru zborurile interne din Portugalia, atunci când rezervarea este făcută online în extrasezon. Costurile pot ajunge la 170 de euro pentru cursele intercontinentale rezervate online în sezonul de vârf. Pentru transportul în cală, costurile variază între 78 și 247 de euro.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.