Comisia Europeană va recupera de la zece state membre cheltuieli nejustificate în cadrul politicii agricole comune (PAC) în valoare de 265 milioane euro, în urma unei decizii luate vineri de executivul UE.

Suma reprezintă fonduri agricole cheltuite în mod nejustificat de Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Luxemburg, Slovacia, Slovenia, Spania şi Marea Britanie şi va reveni la bugetul comunitar, ca urmare a nerespectării regulilor UE sau a unor proceduri de control inadecvate cu privire la cheltuielile agricole.

Ţările din UE sunt responsabile pentru plăţile şi controlul cheltuielilor făcute în cadrul PAC, iar Comisia trebuie să se asigure că statele membre utilizează corect fondurile.

”Lucrăm asiduu pentru a realiza cel mai bun control posibil asupra cheltuielilor agricole, pentru a fi siguri că banii contribuabililor nu sunt cheltuiţi în mod inadecvat”, a spus comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş, comentând decizia de vineri a CE.

Cea mai mare sumă de recuperat (137 milioane euro) vizează Sistemul de identificare a parcelelor din Marea Britanie, unde s-au constatat deficienţe în analiza riscurilor şi calcularea incorectă a plăţilor şi sancţiunilor.

O altă sumă substanţială (52,4 milioane euro) va fi recuperată tot din Marea Britanie, ca urmare a controalelor insuficiente asupra beneficiarilor, a unor erori de transcriere şi a absenţei controlului cu privire la noii fermieri. O sumă de 11 milioane euro va fi returnată de Ungaria pentru utilizarea unei rate de schimb incorecte şi a includerii incorecte a TVA la stabilirea valorii de achiziţie a zahărului.