Vremea se schimbă din nou în România. Temperaturile urcă la 30 de grade. Când revin ploile

Vremea se schimbă din nou în România. Temperaturile urcă la 30 de grade. Când revin ploile

Sursa: Capital.ro/Imagine generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI)

Publicat de Alexandra Iana la 14 septembrie 2026, 16:34

Vremea va intra într-un regim termic normal pentru această perioadă, însă temperaturile vor oscila de la o zi la alta în următoarele două săptămâni. În unele regiuni, maximele vor ajunge la 28-30 de grade Celsius, după care temperaturile vor începe să scadă. Ploile vor deveni mai frecvente după 18 septembrie, potrivit prognozei pentru perioada 14-27 septembrie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.

Cele mai ridicate temperaturi din prima parte a intervalului sunt așteptate în Banat, unde maximele vor ajunge la o medie de 30 de grade pe 17 septembrie. În Oltenia sunt prognozate până la 29 de grade, iar în Muntenia temperaturile vor urca spre 28 de grade.

Nopțile vor rămâne însă mult mai răcoroase, în special în zona montană. Aici, minimele vor fi inițial de 4-5 grade, vor urca temporar spre 8-9 grade, iar către finalul perioadei vor reveni în jurul valorii de 5 grade Celsius.

Temperaturi de 30 de grade în Banat

În Banat, vremea se va încălzi în prima săptămână, iar media maximelor va crește de la 25 la 30 de grade până pe 17 septembrie. Temperaturile minime vor urca de la aproximativ 10 la 14 grade.

Ulterior, vremea se va răci treptat, astfel încât spre finalul perioadei media maximelor va ajunge la 25 de grade, iar cea a minimelor la aproximativ 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 18 și 22 septembrie, când izolat se pot acumula peste 15-20 l/mp.

În Crișana, maximele vor crește de la 24 la aproximativ 29 de grade pe 17 septembrie, după care vor coborî treptat spre 24 de grade. Ploile vor fi mai probabile între 18 și 25 septembrie, iar pe alocuri cantitățile de apă pot depăși 15-20 l/mp, potrivit ANM

În Maramureș, temperaturile maxime vor urca de la 23-24 de grade până la aproximativ 28 de grade pe 17 septembrie. Ulterior, răcirea va aduce maxime de aproximativ 22 de grade către finalul intervalului. Probabilitatea precipitațiilor va crește după 19 septembrie.

Cum va fi vremea în Transilvania și Moldova

În Transilvania, temperaturile maxime vor crește de la aproximativ 22 de grade la 27 de grade până pe 17 septembrie și se vor menține în jurul acestei valori până spre sfârșitul primei săptămâni. Ulterior, media maximelor va coborî treptat spre 22 de grade, iar cea a minimelor spre 7 grade.

Ploile vor fi mai probabile în a doua parte a intervalului. Izolat, cantitățile de apă pot depăși 15-20 l/mp.

În Moldova, maximele vor urca de la 21-22 de grade la aproximativ 26 de grade până pe 17 septembrie. După prima săptămână, temperaturile vor începe să scadă, ajungând la medii de 20-21 de grade spre sfârșitul perioadei analizate. Și aici probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în a doua jumătate a intervalului.

Până la 28 de grade în Muntenia și 29 de grade în Oltenia

În Muntenia, media temperaturilor maxime va crește de la 24-25 de grade la aproximativ 28 de grade până pe 17 septembrie. Valorile se vor menține ridicate până la finalul primei săptămâni, după care vor coborî spre 23-24 de grade.

Ploile sunt așteptate mai ales în cea de-a doua săptămână, cu o probabilitate mai ridicată în jurul datei de 22 septembrie. Atunci, cantitățile de apă pot ajunge la aproximativ 15-20 l/mp.

Oltenia va avea temperaturi de până la aproximativ 29 de grade în prima parte a intervalului. Ulterior, maximele vor scădea spre 24 de grade. Probabilitatea precipitațiilor va crește în a doua săptămână, în special în jurul datei de 22 septembrie, când sunt estimate cantități de 15-20 l/mp.

Ploile devin mai probabile în a doua parte a lunii septembrie

În Dobrogea, maximele vor urca treptat de la 23 la aproximativ 26 de grade, după care vor coborî spre 22 de grade. Temperaturile minime vor ajunge până la aproximativ 16 grade în jurul datei de 20 septembrie, iar ulterior vor scădea spre 13 grade. Ploile sunt mai probabile în a doua săptămână, în special în jurul datei de 22 septembrie.

La munte, temperaturile maxime vor crește de la 13-14 grade până la aproximativ 18 grade pe 17 septembrie. După această dată va urma o răcire treptată, iar spre sfârșitul intervalului media maximelor va ajunge din nou la aproximativ 13 grade.

Probabilitatea de ploaie se va menține pe tot parcursul celor două săptămâni în zona montană și va crește după 20 septembrie. Izolat, cantitățile de apă pot depăși 20-25 l/mp.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.