Vot în Parlament după decizia CSAT. Echipamente și forțe militare americane vor fi dislocate temporar în România
SURSA FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea/ Camera Deputațilo
Parlamentul României a aprobat miercuri scrisoarea transmisă de președintele Nicușor Dan privind dislocarea temporară pe teritoriul țării a unor echipamente și forțe militare ale Statelor Unite. Decizia a fost luată după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar votul a avut loc în ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților.
Votul din Parlament pentru prezența capabilităților americane
Senatorii și deputații au votat solicitarea transmisă de șeful statului, care prevede aprobarea de către Parlament, în baza legislației în vigoare, a unor propuneri formulate de premierul României după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Rezultatul votului a arătat un sprijin larg pentru această decizie: 272 de parlamentari au votat „pentru”, 18 au votat „împotrivă”, iar cinci s-au abținut.
Documentul aprobat face referire la „încuviinţarea de către Parlamentul României, în temeiul art.4 alin. (2) din Legea nr. 291/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unor propuneri ale prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 11 martie”.
Capabilități militare americane, desfășurate la baza Mihail Kogălniceanu
Anterior votului din plen, comisiile pentru apărare din Camera Deputaților și Senat au analizat documentele și au acordat aviz favorabil cu majoritate de voturi.
Hotărârea permite, potrivit scrisorii transmise de președintele României, dislocarea temporară la baza militară de la Mihail Kogălniceanu a unor capabilități ale Statelor Unite.
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, care a prezentat documentația analizată de membrii comisiilor de apărare, a precizat că parlamentarilor li s-a cerut să aprobe „prezenţa pe baza de la Mihail Kogălniceanu a unor capabilităţi care se vor desfăşura pe o perioadă determinată”.
Aceasta a subliniat că detaliile discutate în cadrul comisiilor au avut caracter clasificat.
„Este un document clasificat cel pe care l-am studiat, pe care l-am dezbătut şi în baza căruia am luat această decizie. Pot să confirm doar faptul că ceea ce a comunicat preşedintele Nicuşor Dan sunt elemente pe care le regăsim în hotărâre. Capabilităţile pe care Statele Unite le vor reloca la Mihail Kogălniceanu sunt capabilităţi defensive”, a adăugat Pauliuc.
Parlamentul a luat act și de planurile privind Forța de reacție NATO
Pe ordinea de zi a ședinței comune s-a aflat și o informare transmisă de președintele României, de care Parlamentul „a luat act”.
Documentul vizează „cu privire la aprobarea intrării şi staţionării în România a Forţei de reacţie NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceasta, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2026, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea ARF, care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2026”.
Decizia Parlamentului vine în contextul consolidării cooperării militare dintre România, Statele Unite și aliații NATO, într-o perioadă marcată de tensiuni de securitate la nivel regional.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





