Vor fi dați afară masiv! O mare companie tocmai a anunțat disponibilizări uriașe

Vor fi dați afară masiv! O mare companie tocmai a anunțat disponibilizări uriașe
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 23 iunie 2023, 12:24

Producător american de autovehicule Ford se pregătește pentru o nouă rundă de disponibilizări în rândul angajaților din SUA, pe fondul măsurilor de reducere a costurilor.

Compania americană Ford Motor se pregătește să înceapă o nouă rundă de concedieri în următoarele săptămâni, anunață The Wall Street Journal (WSJ).

Ford va concedia o parte din angajați

Aceste disponibilizări, parte a unui efort de eficientizare a operațiunilor și de reducere a costurilor, sunt cele mai recente dintre cele pe care Ford le-a inițiat în mai puțin de un an. Se așteaptă ca locurile de muncă afectate să includă în cea mai mare parte salariați din SUA.

Numărul exact de persoane pe care Ford intenționează să le concedieze în această ultimă rundă nu este cunoscut. Cu toate acestea, potrivit unor persoane familiarizate cu situație, se așteaptă ca disponibilizările să afecteze angajații din divizia de motoare pe benzină a Ford, precum și din departamentul de vehicule electrice și de software.

Ce spun reprezentanții Ford?

Un purtător de cuvânt al Ford a declarat că producătorul american nu are nimic de anunțat.

„Așa cum am spus, o parte din gestionarea continuă a afacerii noastre include alinierea personalului nostru global pentru a îndeplini planurile de afaceri viitoare, precum și pentru a rămâne competitivi din punct de vedere al costurilor pe măsură ce industria noastră evoluează”, a adăugat el, într-un comunicat.

Potrivit directorului general al Ford, Jim Farley, constructorul auto se confruntă cu o sarcină mai mare decât rivalii săi în ceea ce privește alinierea costurilor, în timp ce investește fonduri substanțiale în trecerea portofoliului său de vehicule la modele electrice.

Până la jumătatea deceniului, obiectivul Ford este de a obține o reducere anuală a costurilor de cel puțin 3 miliarde de dolari prin mai multe abordări, cum ar fi abordarea cheltuielilor ridicate cu garanțiile și eficientizarea operațiunilor din cadrul companiei.

Jim Farley a subliniat importanța eliminării ineficiențelor din cadrul operațiunilor Ford privind vehiculele cu motoare pe benzină, care generează în prezent majoritatea profiturilor companiei. Companiile auto încearcă să ţină costurile sub control la diviziile lor costisitoare de vehicule electrice.

Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model e (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) şi Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii

Acțiunile F au încheiat ședința de tranzacționare de joi în creștere cu 1,21%, la 14,19 dolari/sh.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.