Vom căra apa cu urciorul și vom aprinde focul cu amnarul

Gheorghe Piperea, europarlamentar și profesor universitar, scrie despre una dintre cele mai controversate direcții asumate de Uniunea Europeană în materie de climă, industrie și fiscalitate: extinderea mecanismelor de taxare a carbonului și consecințele economice ale acestora. Într-un text critic și tăios, autorul vorbește despre costurile reale ale politicilor „verzi”, despre presiunea pusă pe industrie și despre riscul ca Europa să transforme tranziția energetică într-un regres economic și civilizațional.

Ce este CBAM și ce presupune aplicarea sa

Din 1 ianuarie 2026, pe teritoriul UE se aplică așa-numitul mecanism de ajustare a carbonului la frontieră, mai cunoscut sub acronimul CBAM.

În mare, acest CBAM înseamnă o taxă impusă de UE pe toate produsele și materiile prime care au încorporată o amprentă mare de carbon (după definiția dată de UE acestei componente a producției industriale). Printre altele, se susține că taxa este necesară pentru echitate, adică pentru a le da întreprinderilor europene care cheltuie mult cu energia „curată” un fel de consolare că și alții suferă pentru sănătatea planetei.

Ironic, pe site-urile UE dedicate subiectului se face remarca interesantă că, treptat, distribuția „gratuită” de certificate de CO2 către întreprinderile europene urmează să fie eliminată.

Așadar, și întreprinderile europene vor plăti taxe pe amprenta de carbon.

Certificatele de CO2 și costurile impuse industriei

Bine, oricum întreprinderile europene (inclusiv cele românești) plătesc certificate de CO2 cu titlu de sancțiune că nu fac investițiile și ajustările tehnologice necesare unei energii „verzi”. Nu prea există întreprinderi care să nu utilizeze deloc tehnologii „murdare”, cu amprentă de carbon, pentru a primi gratis aceste certificate.

Ba da, cred că există – e vorba de întreprinderile care se închid temporar sau definitiv, cum a fost cazul Mittal Steel Galați (actualmente, Liberty Steel, înainte de privatizare, Sidex).

Doar că, în astfel de cazuri, este vorba de grave și penale inginerii financiare – cine ia acele certificate de CO2 le vinde pe piață cu miliarde de euro profit, din nimic.

ETS, piața certificatelor și falimentarea industriei

Apropo de piață – sistemul de tranzacționare de certificate de CO2 (denumite pompos Emission Trading System – ETS) este un oribil joc de poker financiar jucat de câteva entități secretoase de pe piața din Frankfurt, joc din care rezultă niște scoruri absolut aberante la care circulă certificatele.

În ianuarie 2013, un certificat de CO2 costa 3,5 euro. Azi costă 78 de euro. Dacă întreprinderea europeană vrea să continue să existe, achiziționează aceste certificate, la aceste prețuri. Dacă nu face anual ajustările necesare „curățirii” de carbon, plătește amenzi de 2 și, respectiv, 4 ori mai mari (în trepte de gravitate).

De exemplu, întreprinderile europene trebuie să captureze fumul, să îl stocheze la 3500 de metri sub pământ și să facă acest gen de vânare de vânt permanent, pe toată perioada cât există. Din acest motiv, întreprinderi românești esențiale, cum ar fi Complexul Energetic Oltenia, sunt în faliment de facto, având datorii, rezultate aproape exclusiv din acest ETS, de miliarde de euro.

Tot mai multe state contestă sistemul

Acesta este motivul pentru care state membre ale UE, ca Italia și Germania, au cerut suspendarea ETS. Italia, de altfel, a programat ieșirea unilaterală din acest sistem, începând din mai 2026.

Este ridicol, dar prețul certificatelor CBAM se stabilește după prețul certificatelor de CO2, din acest ETS.

Este sarcastic, dar UE se bazează, ca sursă de finanțare a creditelor și deficitelor uriașe pe care le-a făcut cu pandemia, lupta contra climei, războiul din Ucraina, complexul industrial al cenzurii, susținerea „investițiilor” în state terțe, prin programul Global Gate și alte ambiții de imperiu sovietic, fix pe aceste certificate, CBAM și CO2.

Tentativa de suspendare temporară a CBAM

Ce s-a întâmplat semnificativ zilele astea?

În mod neașteptat, Comisia Europeană a propus un proiect de reglementare menit să permită suspendarea temporară a CBAM, mai ales în perioade ca aceasta, afectată de două războaie.

Măsura este, oricum, o palidă încercare de a reduce consecințele grave pe piața energiei și a efectelor indirecte majore în industrie, agricultură, comerț, transporturi și turism, pe care le au politicile greșite ale UE și conjuncturile geo-politice groaznice cu care ne confruntăm.

Este vorba de produse sau materii prime de genul cimentului, îngrășămintelor, energiei, petrolului și carburanților, oțelului, aluminiului și hidrogenului.

Raportul care înăsprește și mai mult regulile „verzi”

Ce să vezi?

Un parlamentar socialist olandez, Chahim pe numele lui, a propus un raport de ajustare a acestei propuneri, care reîntoarce proiectul la starea regulamentului CBAM de acum, ba chiar îl face să fie și mai strict pe partea „verde”.

Raportul propune, în mod incredibil, extinderea domeniului CBAM și, mai ales, reducerea perioadei de trecere către certificate de CO2 plătibile de industria europeană. Raportul susține că UE nu își poate permite să renunțe la industria curată.

Întrebarea reală: își poate permite UE falimentul?

Mă întreb dacă UE își poate permite falimentul. Mă întreb cine va mai lupta cu clima, după falimentul UE și al statelor membre. Și mă mai întreb: pe cetățeni îi întreabă cineva, totuși, dacă sunt de acord cu creșterea generalizată a prețurilor, ca urmare a acestor invenții ale unor pseudo-elite, bazate pe teorii sferto-științifice?

Căci taxele de acest gen se regăsesc în prețuri. Oare are cineva înțelepciunea să observe că, de la o societate de consum, bazată pe economia de piață, Uniunea Europeană virează energic către o societate de peșteră, unde se va căra apa cu urciorul și se va aprinde focul cu amnarul?

Material plătit de ECR Group.