"Banii pentru plata suplimentară a gărzilor – pe care o vom implementa printr-o ordonanţă de urgenţă -, aceşti bani vor veni separat de la CNAS. Va fi un contract separat, este un lucru important de înţeles. (…) Deci, această plată suplimentară a gărzilor vine dintr-un buget separat, care va fi pus la dispoziţie de Casa de Asigurări. (…) Plata gărzilor va fi reglementată altfel, prin ordonanţă de urgenţă, în săptămânile care urmează, iar medicii, precum şi conducerea spitalelor, nu au de ce să-şi facă nicio grijă. Vor exista fonduri pentru această suplimentare la plata gărzilor", a precizat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern. 

Întrebat despre faptul că unii medici ar refuza să semneze contractele de gărzi, ministrul Sănătăţii a spus: "Este libertatea fiecăruia". "În acelaşi timp, trebuie să avem în vedere că noi, cu toţii, sunt sigur că medicii, la fel ca toţi pacienţii şi la fel ca noi toţi ceilalţi, ne dorim să avem spitale funcţionale. Spitale funcţionale, în cazul spitalelor de urgenţă, înseamnă spitale unde există şi linie de gardă", a subliniat Voiculescu. 

Ministrul a adăugat că, în mod normal, nu ar trebui să existe motive de refuz din partea medicilor pentru semnarea contractelor de gardă. 

"Acest Guvern a mărit salariile medicilor cu 1 august. Acest Guvern a mărit semnificativ, după cum se poate vedea pe site-ul respectpentrumedici.ro, plata gărzilor sau a promis că va face asta şi o va face în următoarele săptămâni. În momentul acesta, eu, unul, nu văd niciun motiv pentru care medicii să nu vrea să semneze un contract care, în mod evident, îi avantajează. Deci, nu le cere nimeni să facă mai multe gărzi ca până acum, ba din contră, acolo există o oarecare flexibilizare, dar, de asemenea, trebuie să luăm în considerare că gărzile sunt plătite mai bine. Deci, nu văd niciun motiv, altele decât cele care nu legătură cu realitatea, ca medicii să nu semneze aceste contracte de gărzi", a spus Voiculescu. Agerpres