Discuția celor doi oficiali a urmărit „teme de interes strategic”. Liderul social-democrat a subliniat că „suntem interesaţi, în primul rând, de consolidarea prezenţei militare americane în România”.

„Discuţii punctuale cu Michael Dickerson, Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, pe teme de interes strategic pentru România, ca pilon de stabilitate la Marea Neagră şi în cadrul Flancului Estic al NATO. Suntem interesaţi, în primul rând, de consolidarea prezenţei militare americane în România, dar şi de creşterea relevanţei României în noul context geopolitic având în vedere întâlnirea de mâine, din Alaska, dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele rus, Vladimir Putin”, a transmis, joi, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Plan bilateral

Conform acestuia, pe lângă funcţia de factor de stabilitate regională, „România trebuie să devină şi un actor semnificativ în industria de apărare europeană”.

„Pentru România, un subiect de importanţă în plan bilateral îl constituie şi Programul Visa Waiver. Consider că există o fereastră de oportunitate pentru ca SUA să revină asupra deciziei şi să includă din nou România în acest program. Un pas în această direcţie ar însemna inclusiv o confirmare a creşterii relevanţei României în noua configuraţie geostrategică”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Preşedintele american, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin, se vor întâlni, vineri, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse din 2022, pentru a căuta o modalitate de a pune capăt conflictului. Întâlnirea este deja considerată „istorică”, scrie news.ro.

Relațiile România–SUA și programul Visa Waiver

De menționat că la data de 9 ianuarie 2025, România a fost inclusă în programul Visa Waiver (VWP), care permite cetățenilor români să călătorească în SUA fără viză pentru șederi de până la 90 de zile. Cu toate acestea, la 25 martie 2025, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a suspendat implementarea acestei includeri pentru a efectua o revizuire.

Ulterior, la 2 mai 2025, România a fost exclusă din VWP din motive legate de securitatea frontierelor și imigrarea ilegală. În acest context, Sorin Grindeanu a subliniat importanța reluării discuțiilor pentru a reintegra România în program, considerând acest pas drept o confirmare a creșterii relevanței țării în noua configurație geostrategică.

Lipsa de explicații față de anularea alegerilor

Tot joi, 14 august, Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a admis că anularea scrutinului prezidențial din decembrie 2024 a reprezentat unul dintre factorii care au condus la excluderea României din Programul Visa Waiver al SUA. Țoiu a subliniat, totodată, „lipsa de explicații” clare din partea autorităților române ca element hotărâtor. Informația a fost oferită într-un interviu pentru Euronews.

Oana Țoiu a recunoscut că unul dintre motive se leagă de anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

„În dreptul nostru, este adevărat că eram foarte aproape de o decizie finală pozitivă. Au existat niște elemente, inclusiv lipsa de explicații față de anularea alegerilor…”, a declarat ministrul Afacerilor Externe.