Cristian Popescu Piedone a anunțat că peste 2.200 de membri s-au înscris deja în PNRR
Cristian Popescu Piedone a precizat pe rețelele de socializare că formațiunea a reușit să atragă rapid susținători. El a menționat că peste 2.200 de membri s-au înscris în PNRR în primele 14 ore de la lansare, iar câteva sute au descărcat formularul de adeziune pentru completare fizică.
„Sunt deja 2.234 de membri înscriși în PNRR, în cele 14 ore de când am făcut primul pas spre o nouă forță politică, cu și despre oameni. Alte 683 de persoane au descărcat adeziunea pentru a o completa fizic”, a anunțat fostul șef al ANPC pe pagina de Facebook.

Motivele despărțirii de PUSL și prezentarea PNRR ca „partid al cetățenilor”
Lansarea PNRR vine după demisia din Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), fondat de Dan Voiculescu. Piedone a transmis public că vrea să construiască o formațiune nouă, pe care a descris-o drept un partid al cetățenilor, cu obiectivul declarat de a se concentra pe binele, siguranța și bunăstarea oamenilor.
„Oameni buni, dragi cetăţeni, am demisionat din PUSL (…). Anunţ că a venit vremea să înfiinţăm, împreună, un partid! Un partid al cetăţenilor, pentru binele, siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor!”, a transmis el atunci într-o postare pe Facebook.
Piedone mai spunea că filosofia lui este despre cetăţeni, prietenie şi viaţă. El spunea că „n-a renunţat nici măcar când hienele l-au azvârlit în prăpastie! Pentru că Bunul Dumnezeu l-a lăsat la judecata cetăţenilor! Iar cetăţenii l-au ridicat, i-au oblojit rănile şi i-au dat forţă să meargă mai departe! Şi eu, Piedone, am mers mai departe! Cu capul în faţă! Mereu în faţă! Acum, consider că a venit timpul să ajut cetăţenii de la un alt nivel! Un nivel care îmi permite să mă lupt parte în parte şi cu balaurii şi cu hienele şi cu slugile lor toate!”
Piedone, plasat sub control judiciar după ce ar fi avertizat un hotel despre un control ANPC
Momentul lansării este marcat de faptul că Piedone se află sub control judiciar într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție.
Potrivit ordonanței anchetatorilor, în perioada în care era președinte al ANPC, el ar fi informat un reprezentant al unui hotel din Sinaia despre un control planificat de subordonații săi și despre obiectivele vizate, încălcând astfel atribuțiile funcției.