Vine urgia peste țara noastră! Meteorologii anunță temperaturi critice! Unde va fi cel mai frig
Vine urgia peste România! Meteorologii au anunța temperaturi îngrijorătoare pentru zilele următoare. Astfel, frigul își va face în continuare de cap.
Vineri, vremea va fi în continuare în general închisã, dar mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã, geroasã noaptea în nord-est şi în depresiuni. În cursul zilei va ninge, în general slab, local în sud, centru şi est şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea îndeosebi în nord-vest şi la munte, potrivit ANM.
Vântul va avea intensificãri în zonele montane, cu viteze mari pe creste în partea a doua a intervalului, dar local şi în restul teritoriului, mai ales în regiunile extracarpatice, astfel cã ninsoarea va fi viscolitã, iar zãpada spulberatã. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -7 şi 3 grade, iar cele minime, între -17 şi -4 grade.
Sâmbătă, vremea va fi rece, geroasã dimineaţa cu precãdere în nord-est şi izolat în centru, iar noaptea în sud-est şi în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice şi la munte, unde local şi temporar va ninge slab, în timp ce, în restul teritoriului, va fi variabil, cu înnorãri în prima parte a zilei în nord-est, unde doar pe spaţii mici, trecãtor se vor semnala ninsori slabe sau fulguieli.
Vântul va avea intensificãri la munte cu viteze mai mari pe creste unde va spulbera zãpada şi viscoli ninsoarea, dar temporar şi la cote mult mai reduse, local şi în sudul şi pe arii mai restrânse în nord-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 2 grade, iar cele minime între -11 şi -2 grade.
Sursa: Antena3
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





