Meteorologul ANM a explicat că vremea va fi „urâtă atât azi cât şi în acest weekend” iar „senzaţia de rece este cu mult accentuată” deoarece vântul va sufla cu putere.

„Vreme urâtă atât azi cât şi în acest weekend. Pe lângă faptul că s-a răcit accentuat, mai bate şi vântul, astfel încât senzaţia de rece este cu mult accentuată. Vorbim de temperaturi maxime mai scăzute faţă de normalul perioadei cu 8, 10 şi chiar peste 10 grade. Cel mai rece, de altfel, în aceste zile, va fi în partea de sud şi de est a teritoriului, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 55 km/h.

Mai mult decât atât, vorbim şi de precipitaţii în vest şi sud-vest, mâine şi poimâine. Mâine vor mai fi ploi şi în sud, dar pe arii mai restrânse. În aceste condiţii, în care masa de aer este foarte rece, pe crestele montane vom avea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Posibil să fie şi spulberată zăpada, dacă vântul va avea intensificări susţinute”, a transmis Alina Şerban la Antena 3.

Alertă meteo de la ANM

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada 11 -18 octombrie temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale. În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi excedentar la nivelul întregii țări, în special în regiunile din sud-estul României.

În perioada 18 – 25 octombrie, temperatura media va avea valori ușor mai coborâte decât cele obișnuite, în întreaga țară. În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea vor fi normale pentru această perioadă.

Finalul lunii octombrie și prima zi din noiembrie vine cu temperaturi apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări. În regiunile extracarpatice, regimul pluviometric va fi deficitar. În restul regiunilor, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prima săptămână din luna noiembrie vine cu valori termice medii, situate ușor peste cele specifice pentru această perioadă. Meteorologii estimează că precipitațiile vor fi în general deficitare în regiunile sudice. În regiunile nordice, cantitățile de precipitații vor fi local excedentare. În restul regiunilor, cantitățile de precipitații vor fi normale pentru această perioadă.