Victorie uriaşă pentru Iohannis! Decizia Tribunalului este definitivă
Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei
Tribunalul Sibiu a dat o decizie definitivă marţi, 27 octombrie. Totul are legătură cu Primăria acestui municipiu, câştigat la scrutinul electoral de luna trecută de o apropiată a preşedintelui Iohannis, membră a Forumului Democrat al Germanilor din România.
Marţi, 27 octombrie, Tribunalul Sibiu a decis validarea în funcţie a primarului ales al Sibiului, Astrid Fodor. Tribunalul a judecat apelul la decizia Judecătoriei care, pe fond, a invalidat mandatul acesteia.
Potrivit unui comunicat al Tribunalului Sibiu, decizia de validare a mandatului lui Astrid Fodor este definitivă.
Judecătoria Sibiu a respins validarea lui Astrid Fodor în funcţia de primar al municipiului Sibiu, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că Fodor are interdicţie să ocupe funcţia timp de trei ani, adică în perioada 2020-2023, pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2012 şi 2014, când a fost viceprimar.

„Se aduce la cunoştinţă publică faptul că, prin încheierea pronunţată la Judecătoria Sibiu în camera de consiliu, la data de 16.10.2020, în dosarul nr. 9486/306/2020, a fost respinsă cererea formulată de Biroul Electoral al Circumscripţiei Municipale Sibiu – nr.1, pentru validarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, atribuit doamnei Astrid Cora Fodor, în urma alegerilor locale desfăşurate la data de 27 septembrie 2020”, se arată într-un comunicat al Judecătoriei Sibiu.
Astrid Fodor a atacat cu apel decizia luată de instanţă.
Astrid Fodor a candidat, pe 27 septembrie, pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, câştigând alegerile cu 43,05%, fiind urmată de candidatul liberal, Adrian Bibu, care a obţinut 31,13% din voturi, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Judeţean, scrie Agerpres.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat recent că a comunicat către entităţile care validează mandatele aleşilor locali date şi informaţii referitoare la candidaţii la alegerile locale care se află sub interdicţia de trei ani de a ocupa o funcţie eligibilă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 176/2010.
Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.