"Este o măsură necesară. Din punctul de vedere al calculelor bugetare, trebuie să stabilim când putem să o punem în aplicare, dacă putem mai repede sau dacă putem cel mai târziu în bugetul pe care îl vom prezenta, probabil, în luna octombrie Parlamentului", a declarat Ponta, la sediul USL.

El a mai spus că imediat după acordul cu FMI poate să dea toate datele economice, cu termene şi cu cifre privind această reducere de TVA.

"Cei de la Finanţe e normal să privească cu scepticism orice idee care înseamnă reducere de venituri bugetare, dar ăsta e rolul lor. Ei trebuie să spună prima dată nu la orice, după care, sigur, să explicăm care sunt consecinţele economice. Eu cred foarte tare în reducerea TVA-ului la produsele agricole, pentru că înseamnă un mijloc de combatere a evaziunii fiscale. În acest moment, produsele agricole, ştiţi foarte bine, sunt afectate cel mai mult de evaziunea fiscală. Înseamnă un sprijin pentru producătorii interni", a declarat premierul desemnat.

Ponta a subliniat că nu mai vrea să vadă că toate produsele agro-alimentare din supermarketuri sunt din import, în timp ce producătorii noştri stau cu mărfurile în curte. Acesta consideră că reducerea TVA la produsele agricole ar însemna, pe termen mediu şi lung, încasări mai mari la buget, însă Ministerul Finanţelor are, până la urmă, răspunderea şi obligaţia de a spune când este posibilă aplicarea acestei măsuri, scrie Agerpres.