Metroul din București, în pragul unei posibile scumpiri? Ce a declarat ministrul propus

Metroul din București, în pragul unei posibile scumpiri? Ce a declarat ministrul propus
Publicat de Hendrik Antonia la 20 octombrie 2026, 13:11

Ștefan-Ovidiu Popa, propus pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, nu exclude o eventuală majorare a tarifului pentru o călătorie cu metroul, de la 5 la 7 lei.

Se poate menține tariful actual la metrou? Ministrul propus la Transporturi a făcut precizări

Oficialul a precizat însă că nu își dorește creșterea prețului și că o decizie va fi luată după analizarea situației financiare a companiilor din subordinea ministerului.

Posibila scumpire este legată de creșterea prețurilor la energia electrică, având în vedere că trenurile de metrou funcționează pe bază de electricitate. Viitorul ministru a declarat că subiectul trebuie discutat înainte de a se decide dacă tariful actual poate fi menținut.

Popa a abordat această temă luni, după audierile desfășurate în comisiile parlamentare de specialitate reunite, unde a prezentat prioritățile pe care și le propune pentru perioada următoare, în cazul preluării mandatului, potrivit clubferoviar.ro.

Tariful metroului, în discuție pe fondul scumpirii energiei

Întrebat dacă ar aproba o eventuală majorare a prețului unei călătorii cu metroul de la 5 la 7 lei, așa cum s-a discutat anterior, Ștefan-Ovidiu Popa a explicat că evoluția costurilor cu energia electrică impune o analiză a tarifelor. „După cum bine știm cu toții, prețurile la energie au crescut, trenurile din subteran sunt electrificate. Va trebui să avem o discuție și să vedem”.

Ministrul propus a subliniat că nu a anunțat o scumpire și că susține menținerea prețurilor, în măsura în care situația financiară permite acest lucru. El a făcut referire și la nivelul tarifelor practicate în capitalele europene, precizând că Bucureștiul se află aproape de partea inferioară a clasamentului.

„Nu am spus că voi crește prețul, doar am spus că va trebui să fie o discuție și vedem dacă putem păstra acest preț. Eu sunt pentru a nu crește prețurile. Dacă ne uităm pe o statistică, la nivelul capitalelor europene suntem undeva pe penultimul loc. După noi mai este Bulgaria. Dar toate aceste lucruri evident că vi le voi spune după ce mă voi întâlni cu toți colegii din minister. V-am spus că nu voi merge pe ideea de a mări prețul. Vom vedea, vom lua deciziile necesare”, a explicat Ștefan-Ovidiu Popa.

Metrou-M4

Ministerul Transporturilor are nevoie de 7,2 miliarde de lei

Pe lângă situația tarifelor pentru transportul subteran, una dintre prioritățile anunțate de ministrul propus este asigurarea fondurilor necesare pentru funcționarea instituțiilor și companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit lui Popa, ministerul are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară pentru a acoperi cheltuielile necesare până la sfârșitul anului. Oficialul a menționat și pregătirile pentru sezonul rece, precum și necesitatea asigurării subvențiilor destinate companiilor din subordinea instituției.

„Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine iarna și va trebui să ne pregătim pentru iarnă, trebuie să ne gândim la rectificarea bugetară și (…) avem nevoie undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul, trebuie să ne canalizăm pe formarea bugetului pe anul viitor, va trebui să asigurăm subvențiile pentru companiile aflate în subordinea ministerului. Sunt destul de multe lucruri de făcut, de aceea, din prima zi când voi merge la minister, mă voi întâlni cu toți colegii din minister, voi analiza toate situațiile și, evident, vom face lucrurile în consecință”, a punctat Ștefan-Ovidiu Popa.

Acesta a precizat că intenționează să discute cu reprezentanții ministerului pentru a analiza situațiile existente și a stabili măsurile necesare. Totodată, formarea bugetului pentru anul viitor și identificarea nevoilor financiare ale companiilor subordonate se numără printre prioritățile anunțate pentru începutul mandatului.

Aviz pozitiv în comisiile parlamentare

Ștefan-Ovidiu Popa, propus pentru conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a primit luni aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. La votul din comisii s-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri.

În timpul audierilor, acesta a prezentat direcțiile pe care intenționează să le urmeze, insistând asupra unui management adaptat resurselor financiare disponibile și asupra prioritizării investițiilor și obligațiilor de plată.

„Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni care nu au acoperire în realitate. Mai exact, un management responsabil și acurat în capacitatea financiară actuală a României. În această notă, voi analiza alocările necesare pentru Ministerul Transporturilor și la rectificarea bugetară, unde, din informațiile preliminare, sunt necesare în jur de 7,2 miliarde de lei. Voi analiza urgențele companiilor și voi prioritiza plata facturilor pentru proiectele cu nivel mare de execuție. (…) Eu îmi propun ca performanța mea să fie măsurabilă în kilometri deschiși, în fonduri atrase și proiecte deblocate și vă invit să-mi fiți alături în acest demers, acordându-mi astăzi un vot de încredere”, a declarat Popa, luni, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate reunite.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.