Joi seară, pe data de 2 noiembrie, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat „mai multe vești bune”. Potrivit oficialului, acestea constă în investiții, transmiterea către Comisia Europeană a primei versiuni a noului Plan Naţional Integrat în domeniul energie, dar şi prima reuniune a Comandamentului de iarnă.

”Mai multe veşti bune în aceste zile”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

S-a lansat proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti

Ministrul a prezentat cinci vești bune, iar prima dintre aceasta a fost lansarea proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti.

”Suntem în procedura de achiziţie publică a studiului de fezabilitate, pentru o valoare maximă de 3,5 milioane euro şi o durată de până la 12 luni. Estimez că va fi semnat contractul până la finalul anului, iar la anul pe vremea asta, pe baza unui studiu solid, adus la zi, să avem o procedură competitivă de selecţie a unui partener privat”, a scris el.

Sebastian Burduja a adăugat: „La ce interes există la nivel internațional pentru această investiție, am convingerea că vom reuși să facem ceea ce România, din păcate, nu a reușit de peste 40 de ani.”

A fost lansat ghidul final pentru producție de energie regenerabilă

A doua veste anunțată de oficial a fost lansarea ghidului final pentru producție de energie regenerabilă (hidro, solar, eolian) pentru instituții publice. Buget total de 500 de milioane de euro, peste 500 de posibili beneficiari, inclusiv școli, grădinițe, spitale, instituții culturale. Pe 15.11 se lansează apelul.

„Așa cum am promis: accelerăm investițiile pentru o Românie plină de energie”, a mai scris el.

A treia veste a constat lansarea consultării de piață pentru investiții in energie geotermală, proiecte care vor fi susține prin Fondul pentru Modernizare. Investițiile sunt necesare pentru echilibrarea reţelei, creșterea eficienței energetice la nivelul României și reducerea dependenței de combustibilii clasici, precizează ministrul.

Vom trece iarna numai cu gaz românesc

Sebastian Burduja a anunțat, de asemenea, că a avut loc prima reuniune a Comandamentului de iarnă.

„Suntem mai pregătiți decât oricând, pe toate fronturile. În condițiile unei ierni normale, cu până la 2 episoade de viscol și ger pe lună (de până la o săptămână fiecare), vom trece iarna doar cu gaz românesc și fără nicio problemă majoră”, a scris acesta.

Totodată, ministrul a precizat că a trimis Comisiei Europene prima versiune a noului Plan Național Integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice, după un efort susținut. Au contribuit mai multe ministere și agenții, astfel am reușim să recuperăm întârzierile și să evităm o procedură de infringement.

Ministerul Energiei datorează 1,4 miliarde de lei consumatorilor non-casnici

Ministerul Energiei are datorii de 1,4 miliarde de lei, sumă datorată consumatorilor non-casnici. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a făcut noi declarații pe această temă marți, 31 octombrie 2023.

Sebastian Burduja susține că suma este datorată pentru compensările la energie şi gaz. El a transmis că într-o situație similară s-ar putea afla și Ministerul Muncii, care se ocupă de consumatorii casnici. Mai multe puteți citi aici.