Vestea pe care toată Europa o așteaptă cu sufletul la gură! Zelenski a făcut anunțul chiar acum
Sursă: Twitter
Președintele ucrainean tocmai a transmis un mesaj important. Anunțul lui Volodimir Zelenski a venit după ce discuțiile dintre Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU, pe tema exportului de cereale, s-au încheiat.
Discuțiile dintre Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU s-au încheiat! Volodimir Zelenski spune că au existat progrese
Astfel, președintele ucrainean a transmis că au existat anumite progrese pentru deblocarea exportului de cereale. Totodată, Zelenski a spus că se depun eforturi considerabile pentru a restabili aprovizionarea cu alimente pe piața mondială.
„Întâlnirea cvadripartită dintre delegaţiile militare ale Ministerului Apărării din Turcia, Federaţia Rusă şi Ucraina şi delegaţia Naţiunilor Unite privind transportul maritim în siguranţă al cerealelor care aşteaptă în porturile ucrainene s-a încheiat la Pavilionul Kalender”, a declarat Ministerul turc al Apărării, conform informațiilor transmise de cnn.com
Ucraina speră să accelereze exporturile de cereale
De asemenea, Ucraina speră să accelereze exporturile de cereale prin rutele redeschise ale fluviului Dunărea, pe fondul blocadei Rusiei asupra unor porturi cheie de la Marea Neagră.
La rândul său, prim-adjunctul ministrului Politicii Agrare şi Alimentaţiei, Taras Vysotsky, a explicat în ziua de miercuri, 13 iulie, că șirul de barje care aşteaptă în prezent să urce pe Dunăre şi să se încarce cu cereale într-unul dintre porturile fluviale ucrainene va dura câteva săptămâni pentru a se elibera.
Potrivit celor spuse de Vysotsky, aproximativ 80% din exporturile de cereale ale Ucrainei erau expediate din porturile din Marea Neagră ale ţării înainte de invazia Rusiei.
Volodimir Zelenski a salutat semnele de progres în cadrul discuţiilor
Totodată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat semnele de progres în cadrul discuţiilor mediate de ONU şi Turcia pentru a garanta trecerea în siguranţă a navelor comerciale în şi din porturile ucrainene.
„Într-adevăr, depunem eforturi semnificative pentru a restabili aprovizionarea cu alimente pe piaţa mondială. Şi sunt recunoscător Naţiunilor Unite şi Turciei pentru eforturile lor respective.
Succesul acestei poveşti este necesar nu doar pentru statul nostru, ci şi, fără exagerare, pentru întreaga lume. Dacă este posibil să se elimine ameninţarea rusă la adresa transportului maritim în Marea Neagră, se va elimina gravitatea crizei alimentare mondiale”, a transmis Volodimir Zelenski.
Mai mult, acesta a subliniat că delegaţia ucraineană l-a informat că „au existat unele progrese”.
„Vom conveni asupra detaliilor cu secretarul general al ONU în zilele următoare”, a completat Volodimir Zelenski.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





