Vestea nopții despre Ion Țiriac! Anunţ despre marele miliardar al României
SURSA FOTO: Capital
Vestea nopții despre Ion Țiriac! Guvernul României va aproba marți un proiect de hotărâre care vizează recunoașterea Fundației Țiriac, înființată de omul de afaceri, ca fiind de utilitate publică. Ce înseamnă acest lucru și ce beneficii va avea fundația?
Guvernul se reuneşte marţi, în şedinţă, urmând să aprobe, printre altele, printr-o hotărâre un proiect ce vizează recunoaşterea Fundaţiei Ţiriac ca fiind de utilitate publică.
Fundația înființată de Ion Țiriac recunoscută ca fiind de utilitate publică
Proiectul de hotărâre arată că „odată cu atribuirea statutului de utilitate publică Fundaţiei Țiriac se creează oportunitatea legală de dezvoltare a fundației în vederea promovării importanței practicării sportului în rândul copiilor şi tinerilor, pentru un corp şi o minte sănătoasă, prin crearea condițiilor favorabile, în ceea ce privește atât baza materială, cât şi schimbarea percepțiilor şi mentalităților la nivelul întregii societăți”.
„Fundația Ion Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România. Activitățile fundației susțin, de asemenea, societatea în ansamblul său, oferind suport persoanelor aflate în situații dificile de viață”, potrivit site-ului organizației.
Fundația înființată de Ion Țiriac „își propune să promoveze importanța practicării sportului în rândul copiilor și tinerilor, pentru un corp și o minte sănătoase, prin crearea condițiilor favorabile, în ceea ce privește atât baza materială, cât și schimbarea percepțiilor și mentalităților la nivelul întregii societăți”.
Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a primi acest statut
Potrivit legii, o asociație, fundație sau federație poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
– activitatea acesteia se desfășoară în interes general sau al unor colectivități, după caz;
– funcționează de cel puțin 3 ani și a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activități neîntrerupte prin acțiuni semnificative;
– prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfășurarea unei activități anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoțit de situațiile financiare anuale și de bugetele de venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică;
– deține un patrimoniu, logistică, membri și personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus;
– valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte este cel puțin egală cu valoarea patrimoniului inițial/de 3 ori valoarea salariului brut pe țară garantat în plată;
– face dovada existenței unor contracte de colaborare și parteneriate cu instituții publice sau asociații ori fundații din țară și din străinătate;
– face dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce privește scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorități competente din țară sau din străinătate, care recomandă continuarea activității.
Recunoașterea utilității publice conferă asociației sau fundației și o serie de drepturi și obligații, printre care se numără dreptul de a i se atribui în folosință gratuită bunurile din proprietatea publică.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





