Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că este doar „o primă impresie că nu se resimte în buzunarul românilor creșterea economică”.

Nicolae Ciucă, despre creșterea economică: Suntem pregătiți

„Îi asigur că facem tot ce e posibil să trecem peste această deosebit de complicată. E doar o primă impresie că nu se resimte în buzunarul românilor creșterea economică”, a spus premierul Ciucă, în fața jurnaliștilor.

El a adăugat că prin măsurile pe care le-a luat Guvernul anul acesta şi prin pachetele de sprijin a fost asigurată creşterea venitului minim garantat şi s-au asigurat facilităţi pentru persoanele vulnerabile cu venituri foarte mici.

„Discutăm și de analiza pe care o facem la nivelul Guvernului. Trebuie să ne asigurăm că cei cu venituri foarte mici să aibă acest sprijin”, a mai spus șeful Guvernului.

De asemenea, România nu este în pericol să intre în recesiune economică, a mai spus premierul. Potrivit acestuia, Guvernul a luat măsuri pentru consolidarea economiei.

„Despre recesiune se vorbește de la începutul anului, au fost semnale pe tot parcursul anului, am putut să constatăm pe propria noastră experiență că am avut o scădere a ritmului de creștere, datorită impactului pe care l-a avut seceta în producția agricolă, și sigur se văd aceste consecințe în procentul de creștere economică pe trimestrul trei și probabil vom resimți acest efect și în trimestrul patru.

Ca atare, suntem pregătiți, de aceea am spus că am luat măsuri astfel încât să putem să consolidăm economia, să o menținem în echilibru astfel încât să nu intrăm în recesiune”, a declarat marți premierul.

Creștere economică de 5% în acest an

Nicolae Ciucă spune că România va avea o creștere economică de 5% până la sfârșitul anului, iar pentru anul viitor se estimează o creștere de aproape 2%.

„Datele pe care le avem în acest moment arată foarte clar că există premisa ca la sfârșitul anului România să aibă o creștere economică de 5%, în jurul lui 5%, iar pentru anul viitor toate instituțiile, inclusiv cele europene, au previzionat o creștere economică, hai să nu zicem aproape de 2%, în jur de 1,5%, ceea ce înseamnă creștere economică, deci România nu este în pericol de a intra în recesiune economică”, a explicat șeful Guvernului.