UPDATE: Ministrul Muncii, Marius Budăi, a venit cu o reacție oficială

„Urmare a informațiilor apărute pe surse în mass-media, dar și la cererea ziariștilor, fac următoarele precizări:
Creșterea pensiilor este o necesitate, iar PSD a pus în programul de guvernare acest lucru. A fost o discuție la Cotroceni la începutul anului în care am susținut exact acest lucru, inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9.4% din PIB pus din pix de dl Ghinea de la USR.

Domnul Iohannis s-a interesat de acest lucru. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Muncii, nu voi renunța sub nicio formă la creșterea pensiilor și rezolvarea inechităților din sistem. Nu avem voie să lăsăm ca acțiunile fără logică ale USR, din PNRR, să afecteze milioane de pensionari. Este obligația noastră să apărăm drepturile pensionarilor”, a anunțat Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Știre inițială:

Mai precis, surse apropiate discuțiilor de la Cotroceni au declarat pentru Capital că, acum câteva zile, la o întâlnire dintre Nicolae Ciucă, Marius Budăi și Klaus Iohannis, președintele României a fost de acord să propună Comisiei Europene renegocierea procentului de 9,4% din PIB, din cadrul PNRR, pentru pensii. 

Informația vine în contextul în care PSD a anunțat că vrea să renegocieze PNRR deoarece prin plafonul de 9,4 la sută din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor, vârstnicii României „sunt condamnați la sărăcie.”

Guvernul a ținut să precizeze faptul că deschiderea renegocierilor pentru majorarea procentului este exclusă.

Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Precizările purtătorului de cuvânt al Guvernului vin după ce ministrul fondurilor europene, Dan Vîlceanu, a afirmat că au existat „îngrijorări” ale Comisiei Europene în legătură cu declarațiile unor oficiali români care au cerut renegocierea procentului din PIB alocat pentru pensii. Este vorba de declarația ministrului Muncii, Marius Budăi, care a spus că vrea renegocierea procentului de 9,4 la sută.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat săptămâna trecută la Digi24 că PSD vrea să renegocieze PNRR deoarece prin plafonul de 9,4 la sută din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor, vârstnicii României „sunt condamnați la sărăcie”. Acesta a spus, marți seară, la Digi24, că premierul Nicolae Ciucă este de acord cu renegocierea procentului.

„Există soluţii tehnice”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că pensiile nu sunt plafonate de către Comisia Europeană, adăugând că va discuta cu specialiştii inclusiv în ceea ce priveşte contribuţia la Pilonul 2 de pensii.

„Noi avem un angajament în ceea ce priveşte pensiile şi cred că o să-l discutăm în interiorul coaliţiei. (…) Nu sunt plafonate (pensiile – n.r.). În primul rând, am vorbit de la început, de când a fost constituită această coaliţie, de o optimizare a PNRR. În al doilea rând, nu plafonează Comisia Europeană niciun plafon în direcţia pensiilor.

Vom discuta şi cu specialiştii, să vedem. Este trecută acolo o contribuţie la Pilonul 2 care să rămână în continuare, nu avem nimic împotrivă, dar să nu fie prinsă în acest procent. Deci, există soluţii tehnice”, a declarat liderul PSD la sediul central al partidului.