Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 31 ianuarie 2022, decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara”.

Astfel, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice, precum și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii Armatei României, Președintele României a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara”.

Decretele semnate de Klaus Iohannis, luni, 31 ianuarie

De asemenea, tot luni, 31 ianuarie, Klaus Iohannis a semnat și următoarele decrete, potrivit Administraţiei Prezidenţiale:

Decret privind eliberarea din funcția de procuror, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a doamnei Anemaria-Ruxandra Cireap, delegată în funcţia de procuror general adjunct la aceeași unitate de parchet – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a domnului Marian-Rolf Sîntion – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a domnului Corvin Doru Deac – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Timișoara a doamnei Elena-Viorica Flucsă – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Diana Berlic, procuror șef al Serviciului judiciar civil din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a doamnei Ioana-Adina Năstase – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a doamnei Cristina Răducan – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura centrală a domnului Cristinel Micu – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției Naţionale Anticorupţie a domnului Ioan Ulici – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a doamnei Corina Iftode – pensionare, delegată în funcţia de prim procuror adjunct al acestei unități de parchet, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror, cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a doamnei Alina Marciuc – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a doamnei Mihaela Camelia Macovei, în prezent delegată în funcţia de prim procuror adjunct la această unitate de parchet – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a doamnei Cătălina-Valentina Agafiţei – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a domnului Gheorghe Mirel Rădescu – pensionare, la data de 1 februarie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a domnului Adrian-Claudiu Olar – pensionare, la data de 1 februarie 2022, a transmis Președintele României.