Așadar, Dan Voiculescu spune că a aflat cu stupefacţie că este inclus în raportul respectiv. Mai mult, acesta a subliniat că informația este cu totul falsă și a amintit de faptul că a fondat un post de televiziune de ştiri care este „cel mai pro-american, pro-NATO din România”.

Dan Voiculescu a fost acuzat că susține Federaţia Rusă

„Aflu cu stupefacţie că sunt inclus într-un raport al unui ONG din Ucraina, ca fiind sprijinitor al Federaţiei Ruse. Nimic mai fals! Am fondat un post de televiziune de ştiri care este cel mai pro-american, pro-NATO din România, fapt susţinut de parteneriatul cu CNN, activitatea sa şi evenimentele organizate de-a lungul acestor ani”, a declarat Dan Voiculescu la Antena 3.

De asemenea, acesta a scos în evidență că susținerea lui pentru drama poporului ucrainean este „fără rezerve”. Potrivit profesorului, oricine afirmă opusul „minte şi manipulează”.

„Pe lângă continua informare corectă care a arătat crimele săvârşite de Federaţia Rusă în acest război nedrept şi neprovocat de Guvernul de la Kiev, postul de televiziune Antena 3 CNN a construit un sat al speranţei la graniţa cu Ucraina pentru toţi refugiaţii care aveau nevoie de adăpost.

Susţinerea mea pentru drama poporului ucrainean este fără rezerve, iar oricine afirmă opusul minte şi manipulează pentru motive pe care nu le cunosc. Sunt un susţinător fără rezerve al parteneriatului României cu Statele Unite şi cred că aderarea noastră la NATO este una dintre deciziile primordiale ale ultimilor 30 de ani”, a mai spus Dan Voiculescu.

Schimbare uriașă la Antena 3!

Fiicele lui Dan Voiculescu au transferat acţiunile televiziunilor, de la Antena Group către o nouă companie: Antena Holding, schimbând, astfel, acţionariatul Antenelor.

Noul acţionariat al companiilor (trei la număr) care operează televiziunile şi radiourile grupului de presă  a fost aprobat de Consiliul Naţional al Audiovizualului în această dimineaţă.

În noua formulă, fiicele lui Dan Voiculescu şi-au cedat participaţiile majoritare către o companie nou-înfiinţată, Antena Holding, deţinută tot de ele.

Antena Holding a fost înființată în iulie

În acest fel, firme precum Antena Group, care operează televiziunile Antena (mai puţin Antena 3), şi Camina, care operează posturile de radio, vor avea un alt acţionar majoritar.

Conform noilor modificari, Antena Holding, firma nou infiintata, intră şi ca acţionar minoritar la Antena 3 CNN, cu 10%.

Întregul proces nu va influenta procentele minoritare pe care le detin Sorin Alexandrescu si Mihai Gadea la Antena Group, respectiv Antena 3.

Antena Holdings SA este o societate nou înfiinţată, înregistrată în luna iulie 2023, în care acţionari sunt Camelia Voiculescu (51%) şi Corina Voiculescu (49%).

Reprezentantul Antenei Group în relaţia cu CNA, Norina Ionescu, a declarat: „Este vorba despre o modificare a structurii de acţionariat pentru toate cele trei societăţi prin introducerea unui nou acţionariat, societatea Antena Holding. Pentru Antena Group şi pentru Grupul Media Camina solicită acordul Consiliului, având în vedere că procentul este unul majoritar deţinut de noua societate, prin transferul acţiunilor doamenlor Voiculescu Camelia şi Voiculescu Corina.

Iar în cazul Antenei 3CNN vorbim doar despre un procent de 10% pe care doamna Voiculescu îl cedează către această nouă societate, Antena Holding.”