Facturile la gaze ar putea scădea curând. Acest lucru s-ar putea petrece chiar de luna viitoare, adică din aprilie 2023. Vestea cea bună a fost dată de vicepreședintele Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

Motivul care stă la baza acestui anunț este legat de faptul că producția internă de gaze ar putea acoperi mai mult din consumul populației, față de anul trecut, iar tarifele internaționale la gaze sunt și ele în scădere. Prin urmare, și prețul gazelor naturale din facturile românilor ar putea fi sub cel plafonat, de 31 de bani pe metrul cub.

Facturile la gaze ar putea scădea din luna aprilie

„Da, ar putea scădea, sunt premise să scadă”, a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE.

Începând din primăvara anului trecut, gazele din producția internă au prețul plafonat la 150 de lei pe mwh pentru furnizori. Apoi, prețul pentru consumul casnic, a fost plafonat la 31 de bani pe kwh, adică 310 lei pe mwh, cu toate taxele incluse.

Astfel, facturile la gaze ar putea scădea chiar de lună viitoare, sub acest plafon, spune vicepreședintele ANRE.

„Având în vedere că anul trecut în martie când a apărut ordonanța 27, o parte din cantitățile de gaze naturale din producția internă au fost deja contractate la un anumit preț, prețuri mai mari decât acele prețuri de 150 de lei/MWh prevăzute în ordonanță, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru producătorii de energie termică, coșul prețului de gaz a fost diferit”, a spus reprezentantul ANRE.

Asigurările venite de la vârful ANRE

El a arătat că,  în acest moment, probabil că vor fi alocate cantități mult mai mari la 150 de lei. În plus, dacă ne uităm la prețurile din piața europeană de gaze, vedem că prețurile sunt mai mici decât în urmă cu un an.

„A devenit un lucru aproape obișnuit în ultimele două luni să vedem prețuri în jur de 50 de euro/MWh, ceea ce este mult, dacă comparăm cu prețurile de acum trei ani, dar este la jumătate dacă ne comparăm cu prețurile de acum un an.

Toate aceste lucruri pot duce un preț sub acel 31 sau 37 de bani prevăzut în ordonanța de urgență 27 (plafoanele maxime de preț, de 0,31 sau 0,37 lei/kWh- n.r.)”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, potrivit economica.net.

În factură, prețul gazului este doar aproximativ 60%. Restul reprezintă alte tarife și taxe, inclusiv costul de furnizare. Însă dacă scade prețul gazului, furnizorii trebuie și ei să reducă facturile.