Vești bune pentru pensionari! Se dau bilete de tratament balnear. Cine va beneficia

La finalul ședinței de Guvern de miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a precizat că pensionarii militari vor primi bilete pentru tratament balnear.

”Au fost modificate condiţiile specifice de ierarhizare şi de punctaj pentru a ierarhiza pensionarii militari şi persoanele beneficiare ale prevederilor actelor normative cu un caracter reparatoriu care solicită bilete de tratament balnear şi de recuperare”, a spus Dan Cărbunaru, miercuri seara.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Executivului a mai spus că pensionarii militari care vor beneficia de aceste bilete vor fi cei cu pensii cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.

Au fost propuse peste 100.000 de bilete de tratament balnear

La începutul acestui an, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea numărului biletelor de tratament balnear care se vor acorda în acest an. Potrivit documentului, bugetul este de 200 de milioane de lei în 2022 și va acoperi 101.000 bilete la tratament balnear.

Bugetul alocat în acest an cu această destinație este de 200 de milioane de lei, iar proiectul de act normativ prevede că din această sumă pot fi achiziționate cel mult 101.000 bilete la tratament balnear, din care maximum 60.420 vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferența în alte unităţi de profil, prin contracte încheiate cu alți operatori economici.

Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear și un sejur de 16 zile, vor fi repartizate pe 19 serii.

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

Distribuirea biletelor de tratament balnear și decontarea costurilor acestora se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.