Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia pe care o așteaptă toată România
SURSA FOTO: Dreamstime
Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar, considerând-o nejustificată. Între timp, ancheta împotriva sa continuă, iar acuzațiile care i se aduc sunt grave, fiind legate de amenințări la adresa ordinii constituționale și promovarea unor ideologii interzise.
Călin Georgescu contestă în instanță măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General
Călin Georgescu a depus o plângere la Judecătoria Sectorului 1 împotriva măsurii controlului judiciar impusă de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Acesta contestă restricțiile pe care le-a primit, printre care interdicția de a părăsi țara fără aprobare și limitarea activității pe rețelele de socializare.
Procesul a fost înregistrat pe 28 februarie, iar inițial, instanța stabilise termenul de judecată pentru 3 martie. Ulterior, acesta a fost preschimbat pentru 5 martie, fără ca motivele reprogramării să fie făcute publice.
Călin Georgescu este urmărit penal într-un dosar deschis de Parchetul General, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și fals în declarații.
Procesul privind controlul judiciar
Pe 28 februarie, Călin Georgescu a contestat în instanță măsura preventivă a controlului judiciar impusă de procurori. Prin această măsură, pe o perioadă de 60 de zile, el are mai multe restricții, printre care:
- Interdicția de a părăsi România fără permisiunea autorităților judiciare
- Interdicția de a publica pe rețelele de socializare conținut cu caracter fascist, legionar, antisemit, rasist sau xenofob
- Obligația de a se prezenta periodic la autorități
- Obligația de a nu lua legătura cu anumite persoane implicate în dosar
Plângerea lui Georgescu are ca obiect revocarea sau modificarea măsurii controlului judiciar, urmând ca Judecătoria Sectorului 1 să analizeze cazul pe 5 martie.

Acuzațiile aduse de Parchetul General
Pe 26 februarie, Parchetul de pe lângă ICCJ a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Călin Georgescu. Potrivit procurorilor, acesta ar fi comis șase infracțiuni:
- Instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată
- Comunicarea de informații false
- Fals în declarații în formă continuată, referitor la sursele de finanțare ale campaniei sale electorale
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup
- Promovarea cultului persoanelor vinovate de crime de război, genocid sau crime împotriva umanității
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea acesteia
Ancheta a luat amploare pe 26 februarie, când Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de către autorități și dus la Parchet pentru audiere.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





