Cum poți cumpăra un an de vechime în muncă?

Vechimea în muncă este criteriul esențial pentru obținerea pensiei. În lipsa unei perioade minime de cotizare, nicio persoană nu poate primi acest drept, indiferent de vârsta sa. Cei care nu au acumulat suficienți ani de vechime în muncă pot solicita contractul de asigurare socială facultativă.

Contractul de asigurare socială este un document încheiat cu casa județeană de pensii. Prin semnarea lui, solicitantul se obligă să plătească suma aleasă către sistemul public de pensii, iar statul român îi recunoaște perioada respectivă ca stagiu de cotizare. Documentul prevede perioada pentru care se achită contribuția, putând varia de la o lună până la maximum șase ani, în funcție de nevoile fiecăruia, dar nu mai târziu de momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă și produce efecte de la data înregistrării sale. La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declarație din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contract îndeplinește următoarele condiții cumulative: nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate sa, nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii și la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.

Cât plătești lunar dacă vrei să cumperi vechime în muncă în 2025?

Contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie, stabilit pentru anul 2025 la 4.050 de lei. În prezent, suma lunară minimă ce trebuie achitată este de 1.012,50 de lei (4.050 de lei x 25%); 12.150 de lei (1.012,50 de lei x 12) pentru un an de stagiu de cotizare.

Totuși, românii pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minimă (de 25%), în funcție de propriile obiective privind cuantumul pensiei. Atenție! Acest aspect se stabilește de la început, prin contractul de asigurare încheiat cu casa județeană de pensii. Venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din inițiativa asiguratului, prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială, potrivit Legii nr.360/2023.

„Cei care doresc să-și completeze anii de cotizare pentru a obține pensia pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. Documentul prevede perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând varia de la o lună până la maximum 6 ani, în funcție de nevoile fiecăruia, dar nu mai târziu de momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare.”, a explicat directorul Casei de Pensii a Municipiului București pentru cei de la Digi24.

Cât este stagiul minim de cotizare pentru pensie?

Stagiul minim de cotizare contributiv (perioada minimă pentru a avea drept la pensie) este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare contributiv (perioada maximă standard pentru calculul pensiei integrale) este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Stagiu de cotizare = totalul anilor pe care îi ai recunoscuți pentru pensie. Aici intră anii în care ai plătit contribuții, dar și anumite perioade în care nu ai plătit, dar legea le consideră vechime (ex: studii, armată).

Stagiu de cotizare contributiv = anii în care chiar s-au plătit bani la pensie, fie prin salariu, fie printr-un contract de asigurare socială.

Stagiu complet de cotizare = numărul de ani de contribuții stabilit prin lege ca să poți ieși la pensie mai devreme (anticipat) sau la vârsta standard.

Stagiu minim de cotizare = numărul minim de ani de contribuții pe care trebuie să îi ai ca să primești pensie la vârsta standard.