Magistraţii au o pensie medie de peste 18.000 de lei, cu toate că au contribuit lunar cu numai 1.300 de lei. În plus, procurorii şi judecătorii beneficiază şi de alte ajutoare, precum decontul medicamentelor, transportului sau chiriei, dar şi o serie de sporuri fabuloase. La toate acestea s-ar mai putea adăuga încă un beneficiu, notează Mediafax.

Senatorul PNL Marcel Vela a depus, la Senat, un proiect de modificare a legii care prevede, pentru judecători, procurori şi personalul asimilat, decontarea ratelor plătite pentru achiziţionarea unei locuinţe, în cazul în care nu beneficiază de o locuinţă de serviciu. Justificarea liberalului este că astfel s-ar face economie.

„În contextul pensionărilor masive din sistem sau a plecării magistraților și a personalului asimilat acestora către avocatură ori alte posturi din mediul privat, efectele acestei inițiative legislative sunt cât se poate de pozitive, deoarece aceștia vor fi fidelizați față de sistemul de justiție. Din punct de vedere al impactului bugetar, menționez că prin adoptarea acestei inițiative legislative nu vor fi majorate sumele de bani alocate deja de către sistemul de justiție pentru plata chiriei”, precizează Marcel Vela.

Proiectul ar crea cadrul legal pentru „ca suma compensatorie acordată în prezent cu titlu de chirie acestor categorii socio-profesionale, să poată fi utilizată de către acestea, opțional, fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracțiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziționarea unei locuințe.”

Proiectului senatorului PNL vizează completarea articolului 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 care se referă la salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Alineatele suplimentare prevăd:

„(8) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

(9) Dreptul prevăzut la alin. (8) se menține în cazul transferului sau încadrării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți într-o altă instituție din sistemul de justiție, indiferent pe ce rază teritorială se află aceasta.

(10) În situația prevăzută la alin. (8) compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și pentru situația prevăzută la alin. (8), caz în care judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți optează pentru una dintre aceste situații

(11) Dreptul prevăzut la alin. (8) nu are caracter salarial și nu se impozitează.

(12) Condițiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (8) se stabilește prin ordin comun al ministrului Justiției, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.”

Te-ar putea interesa și: