CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii

CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - CFR Călători

Publicat de Leonard Bădilă la 15 octombrie 2026, 10:59

Circulația trenurilor internaționale „Dacia” și „Transilvania” va suferi modificări temporare în perioada 27-29 octombrie 2026, pe teritoriul Ungariei. Schimbările de orar sunt determinate de lucrări la infrastructura feroviară de pe secțiunea Budapesta – Kelenföld – Ferencváros, potrivit informațiilor transmise de CFR Călători.

CFR Călători anunță schimbări pentru trenurile spre Viena

Compania feroviară a primit o notificare din partea administrației feroviare ungare MAV-START, care vizează mai multe trenuri internaționale ce circulă între România și Austria.

În intervalul 27-29 octombrie 2026, trenurile internaționale „Dacia” IR 346 și IR 347, care asigură legătura București Nord – Viena și retur, vor circula cu modificări de orar pe teritoriul Ungariei.

Aceleași măsuri se aplică și trenurilor internaționale „Transilvania” IR 146/687 și IR 143/686, care circulă pe relația Baia Mare – Viena și retur.

Modificările sunt necesare ca urmare a lucrărilor efectuate la infrastructura feroviară pe tronsonul Budapesta – Kelenföld – Ferencváros. Schimbările de program se aplică pe teritoriul Ungariei și sunt temporare, fiind prevăzute pentru perioada anunțată de administrația feroviară ungară.

„CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în perioada 27 – 29  octombrie 2026, trenurile internaționale „Dacia”  IR 346 și IR 347 București Nord – Viena și retur și trenurile internaționale „Transilvania”  IR 146/687 și IR 143/686 Baia Mare – Viena și retur vor circula cu modificări de orar pe teritoriul Ungariei, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară pe secțiunea Budapesta – Kelenföld – Ferencváros. Recomandăm pasagerilor să verifice din timp programul actualizat al trenurilor, pentru a evita eventuale inconveniente”, informează CFR Călători

CFR Călători
SURSA FOTO: Inquam Photos / Alexandru Nechez – CFR Călători

Unde pot verifica pasagerii programul actualizat al trenurilor

CFR Călători recomandă pasagerilor să verifice din timp orarul actualizat al trenurilor internaționale, pentru a evita eventualele inconveniente provocate de modificările de circulație.

Informațiile actualizate despre traficul feroviar pe rețeaua MAV pot fi consultate pe site-ul oficial al administrației feroviare ungare, la adresa www.mavcsoport.hu.

Pentru informații suplimentare privind circulația trenurilor, călătorii au la dispoziție mai multe canale de informare:

  • Site-ul CFR Călători: www.cfrcalatori.ro.
  • Platforma pentru circulația trenurilor internaționale: bileteinternationale.cfrcalatori.ro.
  • Telefon pentru informații despre traficul intern: 021/9521.
  • Telefon pentru informații despre traficul internațional: 021.314.5528, Gara de Nord București.

De asemenea, pasagerii se pot adresa personalului CFR Călători din stații pentru a obține informații despre circulația trenurilor.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.