USR îl somează pe Klaus Iohannis! Ce i-au transmis imediat după marea victorie
Imediat după marea victorie a lui Klaus Iohannis, preşedintele USR, Dan Barna, l-a felicitat pe acesta, însă i-a transmis un mesaj tranşant privind activitatea sa imediat următoare de la Palatul Cotroceni.
După victoria lui Klaus Iohannis din turul doi al alegerile prezidenţiale, a venit şi prima reacţie a lui Dan Barna, preşedinte USR, candidatul care a terminat pe poziţia a treia în primul tur de scrutin. El l-a felicitat pe Iohannis pentru reuşita sa şi pe românii din ţară şi pe cei din străinătate pentru mobilizarea extraordinară. “Este sfârșitul regimului Dragnea”, a jubilat liderul USR. Barna îi cere preşedintelui Iohannis să fie mai implicat în acest al doilea mandat şi să demareze imediat discuţii pentru declanșarea alegerilor anticipate.
“Îl felicit pe Klaus Iohannis, îi felicit pe românii de acasă și din Diaspora pentru mobilizarea extraordinară. Este victoria românilor care-și doresc o țară modernă și democratică. Este rezultatul luptei începute în ianuarie 2017, în stradă, care a continuat în 10 august, împotriva regimului penalilor.
Aștept de la președintele Klaus Iohannis să fie mai implicat decât a fost în primul mandat și să înceapă imediat discuțiile cu partidele politice pentru declanșarea alegerilor anticipate. Este momentul să trimitem PSD în istorie.
Este o datorie și o urgență să asigurăm corecta reprezentare a românilor din Diaspora în Parlamentul României și o putem face chiar săptămâna aceasta printr-un vot dat legii depusă în urmă cu un an în Parlament. Președintele României trebuie să dea un semnal și pentru susținerea alegerilor locale în două tururi pentru a îndepărta baronii PSD, sursa puterii acestui partid retrograd și clientelar.
Victoria de astăzi este sfârșitul regimului Dragnea și un început pentru schimbarea profundă a României în țara la care visăm. Alianța USR PLUS continuă lupta!”
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





