Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană în ianuarie. Au urmat negocieri dificile între Londra şi Bruxelles, privind relaţiile comerciale dintre ţara cu a şasea economie din lume, ca mărime, şi cel mai mare bloc comercial.

Joi şi vineri, liderii UE vor participa la un summit la Bruxelles pentru evaluarea progreselor. Premierul britanic Boris Johnson a declarat că ar dori să afle până în 15 octombrie dacă se poate ajunge la un acord.

Breton a susţinut că ‘preferăm un acord, dar nu cu orice preţ, iar dacă nu va fi niciun acord, suntem pregătiţi. Vămile noastre sunt gata pentru lipsa unui acord şi este urgent să se pregătească pentru asta şi vămile britanice’.

Ministrul francez de Externe crede că această ipoteză este una reală

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, este de părere că absenţa unui acord între Uniunea Europenă (UE) şi Regatul Unit asupra relaţiilor lor viitoare este o perspectivă „foarte credibilă” şi „probabilă în prezent”, notează AFP, citată de agerpres.

„În situaţia în care ne aflăm acum, ipoteza unui +no-deal+ este o ipoteză foarte credibilă, din nefericire probabilă în prezent”, a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Franţei.

„Ştim însă abilitatea britanică de a recurge la anumite tactici”, a adăugat el.

„Chiar dacă britanicii sunt tacticieni redutabili, în prezent nu mai este timpul pentru tactică. Am terminat de jucat, ajungem la scadenţă”, a mai spus ministrul francez.

„Asta înseamnă că între 15 octombrie şi jumătatea lui noiembrie se va juca totul”, a subliniat el, amintind pentru prima dată 15 noiembrie ca termen-limită. „Suntem pregătiţi pentru toate eventualităţile”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Este un subiect sensibil

De menționat este faptul că acest subiect este deosebit de sensibil pentru unele state membre ale UE ca Franţa, Olanda, Belgia, Irlanda şi Danemarca.

În ce priveşte condiţiile de acces la apele şi resursele britanice în peşte, ministrul francez a insistat asupra „necesităţii de a avea o predictibilitate multianuală, standarde tehnice comune, de a evita denaturarea concurenţei, de a ţine cont de drepturile istorice ale cotelor”.

Iniţial, europenii au sperat să menţină în situaţia actuală accesul pescarilor lor la apele britanice, foarte bogate în peşte, după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie.

Regatul Unit vrea însă limitarea acestui acces şi propune ca drepturile de pescuit să fie renegociate în fiecare an.

Sursă foto: Inquam Photos / Melinda Nagy