Liderul grupului senatorilor UDMR, Cseke Attilla, a criticat, marţi, în plen, declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis privind proiectul de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc, spunând că acesta ar fi folosit „batjocoritor” limba maghiară.

„Am ajuns ca limba noastră, limba maghiară, să fie batjocorită. Aşa cum pentru români, limba română este cea mai frumoasă limbă şi este absolut logic acest lucru, aşa şi pentru maghiari limba maghiară este cea mai frumoasă.

Nu credem că trebuie permis un asemenea derapaj. UDMR din 1999, aşa cum am mai spus, are în programul politic, nu este un secret, nu este o noutate, nu este ceva care a apărut acum acest deziderat al autonomiei.

”Un demers legitim al comunităţii maghiare”

Autonomia, ca şi formă de organizare administrativă care poate acorda un cadru instituţional pentru păstrarea identităţii comunităţii maghiare, fie că este vorba de identitatea etnică, culturală, istorică, economică şamd.

Dacă există modele în acest sens în Uniunea Europeană, de ce nu ar trebui să tindem spre ele? De ce ar trebui să rămânem într-un model de organizare pe care îl avem astăzi?

Este un demers legitim al comunităţii maghiare şi al UDMR”, a spus Cseke Attila, în plenul Senatului, la dezbaterea a două acte normative iniţiate de foşti parlamentari UDMR, în 2004.

El a adăugat că proiectele privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi Codul administrativ ar fi trebuit discutate „raţional, civilizat, echilibrat”.

”UDMR luptă pe căi democratice”

„Din păcate, după ziua de miercuri, săptămâna trecută, după declaraţia preşedintelui, nu s-a mai putut discuta raţional, echilibrat şi civilizat despre acest subiect.

Preşedintele nu numai că a acuzat un partid politic parlamentar, şi nu este treaba noastră de a ne pronunţa asupra acestui aspect, dar a şi folosit în mod batjocoritor limba maghiară şi a batjocorit şi a acuzat şi comunitatea maghiară ca fiind o comunitate care participă la un anumit troc, prin nu ştiu ce birouri secrete, prin Parlament, cu premierul altei ţări.

Aş vrea să reafirm ceea ce am afirmat în ultimii 30 de ani, întotdeauna: UDMR a fost o formaţiune pe eşicherul politic românesc care s-a luptat prin căi democratice în Parlament, prin proceduri, prin metode politice legitime, de reprezentare a comunităţii care ne-a dat mandat de-a lungul a 30 de ani”, a susţinut Cseke Attila.

”O chestiune foarte gravă”

Senatorul UDMR a afirmat că a promovat proiecte pe care „comunitatea maghiară le consideră importante”.

„Oare unde ar trebui să le promovăm, dacă nu, aici, în Parlament? (…) Am ajuns, după 30 de ani de democraţie, ca un preşedinte, care de altfel face parte dintr-o comunitate etnică minoritară în România, să ne acuze că vrem să vindem Ardealul.

Este o chestiune foarte gravă şi care, din păcate, a schimbat întreaga posibilitate de a dezbate un asemenea subiect”, a completat senatorul UDMR, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului senatorilor UDMR, există ţări ale Uniunii Europene în care autonomia teritorială este asigurată pentru o anumită regiune. El a dat drept exemplu Tirolul de Sud.

”Nu este nimic nou sub soare”

„Dacă am fi putut să discutăm raţional, am fi văzut şi faptul că nu acum prin Codul administrativ propus de UDMR s-a introdus obligativitatea folosirii limbii materne în administraţia publică locală. Această obligaţie există din 2001, stimaţi colegi care contestă, şi mai ales de la PNL.

Această obligaţie există din 2001, în legislaţia publică locală şi se aplică în toate UAT-urile unde o comunitate etnică are o proporţie mai mare de 20%. Nu este nimic nou sub soare.

Nu trebuie nimic prezentat ca fiind scandalos, ca fiind ieşit din comun, din moment ce de 19 ani se aplică această reglementare. Sperăm că vom reveni la un climat în care o asemenea dezbatere în societate va putea avea loc”, a declarat Cseke Attila.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercurea trecută, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.

Ulterior, în aceeaşi zi, proiectul a fost respins de Senat.

Acuzele lui Klaus Iohannis

„Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc.

Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor.

Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Senatul a respins, marţi, în calitate de for legislativ decizional, propunerea legislativă privind Statutul autonomiei personale a comunităţii maghiare din România şi propunerea legislativă privind Legea cadru a autonomiei personale a comunităţilor naţionale, acte normative iniţiate de foşti parlamentari UDMR, în 2004.