Ungaria, umilință pentru România

Ungaria, umilință pentru România! Mai multe ruine din Hunedoara au fost restaurate de către maghiari. Multe clădiri importante din această zonă au fost date uitării de către autorități. Totuși, ele continuă să atragă mulți turiști maghiari.

O parte dintre ele a intra în posesia unor fundații finanțate chiar de către Ungaria, astfel că au fost restaurate.

Cei mai mulți turiști maghiari vin să vadă Castelul Corvinilor sau Cetatea Devei, însă mai sunt și ale locații preferate de către aceștia. Printre ele se numără clădiri istorice situate pe Valea Mureșului. Aici vorbim despre Bastionul Roșu (Ilia) sau biserica medievală din Sântamaria Orlea (Țara Hațegului).

Mai multe clădiri istorice aflate în proprietatea maghiarilor au fost neglijate în perioada comunismului. După anii 1990, ele au fost abandonate, iar treptat ele au fost distruse. Unele dintre ele au ajuns înapoi la presupușii moștenitori ai celor ce au deținut locuințele înainte de naționalizare.

Unele dintre ele sunt în proprietatea statului român, dar au fost lăsate de izbeliște. Din fericire, mai multe clădiri au fost achiziționate de fundații și societăți maghiare. Astfel, unele au fost refăcute în scop turistic. Acest lucru a fost posibil datorită donațiilor sau a finanțărilor publice externe.

harta-Transilvania
SURSA FOTO: Wikipedia

Castelul Bornemisza a devenit hotel

Construcția Castelului Bornemisza din Ilia, la mijlocul secolului al XIX-lea, poate fi atribuită baronului Ignac Bornemisza, care provenea dintr-un vechi neam de români maghiarizați.

După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a naționalizat castelul și domeniul său, transformându-l în spital. Ulterior, Castelul Bornemisza a fost returnat proprietarilor de drept, iar accesul la proprietate a fost restricționat.

Recent, Manevi Pro Transilvania a primit autorizația de a demola anumite anexe și, în acord cu autoritățile locale din Ilia, se află acum în proces de renovare a structurii istorice cu intenția de a o transforma în hotel.

„Vin mulți turiști maghiari în Ilia. Șapte autocare au oprit într-o singură zi aici, pentru ca oamenii să viziteze satul cu clădiri de epocă, biserici și conace din secolele trecute”, povestesc localnicii.

În imediata apropiere a castelului din secolul al XIX-lea se află cel mai renumit sit istoric din Ilia: Bastionul Roșu din Ilia, unde s-a născut principele transilvănean Gabriel Bethlen (1580 – 1629).

Acest punct de reper se află în prezent sub administrarea și eforturile de restaurare ale Fundației Sfântul Francisc din Deva.

Ungurii au refăcut clărdiri istorice din România

Simeria Veche, un sat situat la aproximativ 20 de kilometri de Deva, de-a lungul Văii Mureșului, dar în direcția opusă față de Ilia, găzduiește în prezent fostul han Piski (cunoscut sub numele maghiar de Simeria), restaurat cu minuțiozitate, unde au avut loc câteva dintre cele mai importante evenimente din timpul răscoalei iobagilor condusă de Horea și a Revoluției transilvănene din 1848-1849.

În memoria celor 1.500 de oameni care au pierit în bătălia de la Piski (Simeria), există planuri de a crea un parc memorial în această locație.

În prezent, se depun eforturi pentru a fortifica și stabiliza structura istorică situată de-a lungul râului Streit. În plus, există un alt proiect în curs de desfășurare cu scopul de a transforma anumite zone din cadrul clădirii în spații turistice și expoziționale. În același timp, planurile implică renovarea curții interioare și crearea unui parc memorial, scrie adevărul.ro.